The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

TOP 3 ADC*RO // AUGUST 2016

News / 21 Sep 2016 / INSTITUTE.RO
  • TOP 3 ADC*RO // AUGUST 2016
  • TOP 3 ADC*RO // AUGUST 2016
1/2
În fiecare lună, membrii Art Directors Club România aleg top trei cele mai creative execuții realizate de agențiile de publicitate în luna respectivă. Proiectul își propune să evidențieze ideile bune ale echipelor de creație și să ofere o imagine a pieței românești cât mai aproape de adevăr.

August

Membrii Art Directors Club România au decis că ideea Galeriei Dinamo, stunt-ul organizat la partida din play-off-ul Ligii Campionilor Steaua - Machester City, merită locul ȋntâi ȋn topul ADC pe luna august. Agențiile Graffiti BBDO și Jazz s-au clasat pe locurile 2 și 3.

1. Idee: Stunt „Doar Dinamo București”
Brand: Dinamo București
Autor: Galeria Dinamo

"Am ales să punctez maxim această idee pentru că a reușit să surprindă ȋntr-un fel colosal. Să facă să vorbească toată lumea despre asta și pe mulți rivali să aplaude. Am apreciat mult, pe lângă efect, lucrul meticulos cu mult timp ȋnainte de meci și răbdarea de a cumpăra ȋn timp ȋncrederea rivalului, necesară pentru a face farsa posibilă. Am aplaudat și buzz-ul instantaneu pe care l-a produs - ideea și nu echipa din spate. Așa ar trebui să funcționeze cel mai bine comunicarea - să nu simți construcția din spate. Deocamdată cred că este cel mai bun stunt de anul ăsta" (Răzvan Căpănescu - Chief Creative Officer Mccann Worldgroup Prague & Membru ADC RO).


2. Idee: Pepsi - Spirit liber cu Tudor Chirilă & Vama Veche
Brand: Pepsi
Agentie: Graffiti BBDO
Echipă: Vlad Socianu / Mihai Calotă (Art Director) & Alex Tocilescu (Copywriter)

150 de oameni au răspuns provocării celor de la Pepsi de a experimenta în cel mai autentic mod definiția unui #spiritliber. Astfel, în timpul concertului susținut de trupa Vama în București, Tudor Chirilă i-a invitat pe cei prezenți să continue concertul alături de el în Vama Veche.


 
3. Idee: Repornește-te!
Brand: Litomove
Agentie: Jazz
Echipa: Alexandru Buta (Art Director & Valentin Suciu / Andrei Stanciu (Copywriter)

Pe cel de-al treilea loc se află campania „Repornește-te” realizată de Jazz pentru brandul LITOMOVE, un medicament pentru sănătatea articulațiilor. Aceasta reușește să prezinte într-un mod inedit povestea lui Stan Turcu, un pensionar de 68 de ani care se antrenează pentru un ultramaraton de 166 de km ce va avea loc în Alpi.


Mențiuni:

McCann Erickson România pentru Mastercard - Priceless surprises at Electric Castle with Alternosfera


McCann Erickson România pentru ROM - Ȋnvață imnul


Golin & Mullen Lowe pentru Festivalul de Film Istoric Râșnov - Cetatea Râșnov @ Air BnB