VLAD NANCĂ

GRAFICĂ Foto credits: Alex Gâlmeanu

Vlad Nancă (n. 1979, București) a studiat la Departamentul Foto-Video din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Lucrările sale timpurii au marcat o perspectivă artistică proaspătă, recurgând la metode DIY de producție și auto-organizare și contribuind, totodată, la coagularea comunității tinerilor artiști din București. Proiecte precum „Home Gallery” (2003–2004), care a găzduit expoziții ale Ioanei Nemeș, Monei Vătămanu și Florin Tudor, Janek Simon și ale altora, lista de email și fanzinul „începem” (2003–2013), „Școala Generală” – o instituție de tip universitate liberă (2008–2009), precum și platforma online 2020.ro au reprezentat forme de acțiune colectivă menite să genereze consecințe pe termen lung și să încurajeze conectarea unor nuclee artistice alternative deja existente în București și în România.

În lucrările sale timpurii, Vlad Nancă utilizează simboluri politice și culturale pentru a explora nostalgia și transformările societății, pe fundalul istoriei recente a României și Europei de Est și al ascensiunii capitalismului agresiv la începutul anilor 2000. Lucrări precum „Original Adidas” (2003), „I don’t know what Union I want to belong to anymore” (2003) și „Proposal for the National Redemption Cathedral” (2004) rămân reprezentări emblematice ale acestei perioade artistice, marcând repere semnificative în parcursul său creativ din acei ani.

În lucrările sale recente, Nancă explorează spațiul în diverse forme, de la spațiul public și arhitectură până la spațiul cosmic, utilizând în mod constant materiale de arhivă și referințe din istoria artei și a arhitecturii pentru a construi subiecte noi, materializate în sculpturi și instalații. Expozițiile sale „From White Square to White Cube” („De la pătratul alb la cubul alb”, Alert Studio, 2015) și „Vis a Vis” (Suprainfinit Gallery, 2019) au imaginat o intersecție între utopia socialistă așa cum este reprezentată în lucrările arhitecților radicali italieni de la Superstudio și realitatea României socialiste a anilor 1980.

În 2025, Nancă a prezentat „Human Scale” („Scara umană”) în Pavilionul României din cadrul Bienalei de Arhitectură de la Veneția, un proiect dezvoltat împreună cu Muromuro Studio (Ioana Chifu și Onar Stănescu) și curatoarea Cosmina Goagea. „Human Scale” recontextualizează desenul de arhitectură ca formă de „inteligență colectivă”, subliniind centralitatea figurii umane în discursul despre arhitectura secolului XX și relevanța acesteia pentru adaptarea la viitor.