DIPLOMA SHOW @BDF 2026

În cadrul Bucharest Design Festival 2026, formatul BDF Young a continuat misiunea DIPLOMA Show de a susține noua generație de creativi, propunând în acest an o expoziție curatoriată dedicată tranziției de la mediul universitar la cel profesional. Expoziția a urmarit parcursul unor foști participanți, de la lucrările de diplomă la cele mai recente proiecte, evidențiind evoluția, transformările și modul în care și-au construit identitatea artistică.

Expoziția a fost completată și de o cercetare prezentată într-o formă vizuală a scenei de artă contemporane. Cu sprijinul Dianei Ursan, co-curatoarea expoziției, a fost conturată o hartă a ecosistemului creativ contemporan, care vorbește despre galerii, rezidențe, artiști și colecționari.

Un alt element important îl reprezintă componenta scenografică: o serie de spații domestice – living, birou și dining – recreate împreună cu arhitecții care au semnat designul expozițional. În aceste spații, lucrările artiștilor sunt integrate în amenajări contemporane, alături de piese de mobilier semnate de designeri români, toate prezentate într-un format expozițional.


Expoziția a putut fi vizitată în perioada 21 - 30 mai la Muzeul Național de Artă al României (MNAR), găzduit în fostul Palat Regal din București, una dintre instituțiile culturale importante ale țării și un punct de referință pentru istoria și identitatea orașului. Aflat la granița dintre trecut și prezent, muzeul devine un cadru relevant pentru această expoziție, unde dialogul dintre patrimoniu și creația contemporană prinde viață, subliniind astfel legătura dintre formare, experiment și afirmarea noilor generații de creativi.


BDF Young este prezentat de UniCredit Bank

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii

Parteneri Principali: Vodafone, Rompetrol, NEPI, Mega Mall, Promenada

Partenerul Energiei Creative: PEPSI

Parteneri: AQUA Carpatica, Sâmburești

Cu sprijinul: Institutul Cultural Roman (ICR)

Partener Educațional: Universitatea din București

Bucharest Design Festival s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

BDF este un proiect The Institute în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucuresti, cu sprijinul ADIZMB și Arcub și realizat în parteneriat cu Sectorul 1 al Municipiului București.