The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 17 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Design for Change Center @Romanian Design Week 2015

News / 07 Mai 2015 / INSTITUTE.RO
  • Design for Change Center @Romanian Design Week 2015
1/1
O serie de conferințe și workshop-uri vor avea loc în timpul Romanian Design Week și în spațiul central, la Hanul Gabroveni, din str. Lipscani nr. 84-90.

 
Programul conferințelor include:
 
Conferință despre expoziția “Tendințe emergente în designul scandinav “
Petra Lilja și Attila Kim
Conferință: 17 mai- de la 19.00
Expoziția evidențiază, prin selecția obiectelor prezentate, principalele tendințele regăsite în designul contemporan scandinav: designeri care produc la scară mică, folosind producție artizanală, designeri conceptuali și designeri care reușesc să integreze în creațiile lor un discurs social important, la limita discursului artistic. Selecția realizată de curatorul Petra Lilja favorizează designerii independenți. Aceasta va fi prezentă la București pentru a povesti mai multe despre procesul curatorial din spatele acestei expoziții, dar și despre importanța meșteșugurilor și a proceselor implicate în realizarea unui obiect. 
 
Lilli Hollein- Vienna Design Week întâlnește designul românesc
19 mai- de la 19.00
O discuție cu Lilli Hollein- Directorul Vienna Design Week, Mihai Gurei- curator Romanian Design Week  și reprezentații Romanian Design Week despre importanța evenimentelor care promovează designul , despre diferențele și asemănările dintre industriile creative din Austria și România, despre capacitatea designului de a genera schimbare socială și culturală și despre comunități creative. 

Modele creative de revitalizare a siturilor urbane în mari municipii
Institutul pentru Politici Publice (IPP)
21 mai- de la 11.00
Workshop-ul Modele creative de revitalizare a siturilor urbane în mari municipii – vine în continuarea demersurilor susținute ale Institutul pentru Politici Publice (IPP)  pentru creșterea nivelului de cunoștințe al autorităților publice locale respectiv de implicare a membrilor comunităților în proiectele derulate și își propune creșterea nivelului de educație pentru dezvoltare urbană armonioasă în comunitățile urbane din România prin integrarea fostelor zone industriale respectiv zonelor urbane abandonate în tendințele de dezvoltare sustenabilă adaptate ale actualelor cerințe ale populației. 
 
Creează dintr-o perspectivă de marketing
Intro afternoon talks 
23 mai- de la 15.00
Mihai Gurei, Managing Director la Intro, surprinde succint în prezentarea sa câteva tendințe în marketingul contemporan, menite să conecteze cu ușurință obiectul de design cu potențialul client. Focusul pe consumator și nevoile sale au reprezintat cheia succesului pentru companii vizionare precum Apple, Nest, Tesla sau Warby Parker. Brandul personal a fost esențial în construirea carierei designerilor celebri, de la deschizătorul de drumuri Philippe Starck până la Marcel Wanders, Karim Rashid sau personalități “discrete” precum Konstantin Grcic, Ronan și Erwan Bouroullec. Canalele de distribuție a produsului de design s-au diversificat și ele, de la platforme de intermediere a vânzărilor de tip “dropshipping”, până la modele de e-commerce accesibile ca preț. 
 
Educația în design: cum se aliniază școala românească la tendințele europene?  
Intro afternoon talks 
24 mai- de la 15.00
Pe coridoarele celor mai prestigioase școli de arte și design din Europa, studenții se înhamă cu ceva mai mult decât un orar și un dram de talent. Modelul educațional care le îndrumă vocația se bazează pe câteva elemente cheie: curiozitate, flexibilitate, disciplină și o gândire cât mai outside the box. Participarea studenților la cele mai relevante târguri și expoziții de design, precum Salonul de Mobilă de la Milano, și conectarea la fenomenul industriei la nivel internațional e o practică comună.  Unde se poziționează următoarea generație de creativi din România față de exemplul lor și în ce măsură se pot inspira instituțiile autohtone din succesul acestora, cu resursele pe care le au la dispoziție? Primim răspunsuri în cadrul unui dialog deschis de la reprezentanți ai facultăților de profil, precum și ai industriei creative locale. 

Proiecție film "Omulan!"
Un film de Matei Branea
17 mai - de la 12:30   
Proiecția scurtmetrajului de animație "Omulan!", un film de Matei Branea, produs de N-Graphix cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Omulan călătorește prin cosmos în căutarea misterului divin. O aventură SF cu monștri, sex și alcool, profund balcanică și totodată universală.
Producători: Helga Fodorean & Paul Negoescu // Sound design: Tudor Petre // Muzica: Vlaicu Golcea // Design și Decor: Noper // Animație, Vfx, Compositing: Tudor Calnegru // Montaj: Ana Branea // Voci: Matei Branea, Silvia Gîscă, Ariadna Mihai, Mircea Albulescu.