The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Restaurare ca la carte

Articol / 01 Oct 2014 / Ioana Pîrvu
  • Restaurare ca la carteINTERIOR
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
  • Restaurare ca la carte
1/14
Istoria se regăsește uneori în cele mai surprinzătoare locuri, semn că aceia care susţin că trecutul are un viitor și chiar un prezent, au dreptate. Raportarea la trecut o facem ori de câte ori este nevoie, o facem atunci când credem că ne-am săturat de modelele prezentului sau când vrem să recuperăm amintiri și epoci în care orânduirea era altfel, să fim nostalgici la niște vremuri care nu ne aparțin. Vechimea, valoarea arhitectonică, valoarea memorială a unei clădiri, toate sunt elemente care evocă perioade pe care nu putem să ni le imaginăm, indiferent de gradul de cultură sau de educație pe care îl avem. Însă putem recupera toate aceste atribute deosebite prin restaurare, care ar trebui să fie sinonimă cu revitalizarea, cu recuperarea trecutului și cu valorificarea lui la cerințele prezentului. Astfel, e nevoie ca restaurarea să fie înțeleasă din perspectiva prezentului și a viitorului și nu doar supusă trecutului. În acest mod, putem privi și înțelege noul ca alternativă regeneratoare a vechiului, însă trebuie să știm de unde începem și unde ne oprim, cât și unde putem să intervenim, ce punem alături, ce adăugăm, la ce putem renunța. 
 
Straturile timpului

În centrul Clujului, o casă monument istoric, ce datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost transformată într-un restaurant elegant, în urma unui proces de restaurare-exemplu. Rezultatul se datorează unei echipe alcătuite din specialiști și prieteni: arhitectul Müller Csaba, autorul proiectului, arhitectul Horaţiu Răcășan, sfetnic important al proprietarei, și sculptorul Călin Dăian, cel care a desăvârșit amenajarea spaţiului interior. Pe lângă ei, o echipă extinsă de calfe și zidari dintr-un sat din apropierea Clujului au pus umărul cu dedicare la reconstrucția istoriei locului.
De la pasiunea pentru gătit a Juliei Peter, până la ceea ce se numește acum Restaurant VIA, a fost cale lungă. Dacă la început a cochetat cu deschiderea unei firme de catering, unde valoarea adăugată să fie mâncarea bună, cinstit gătită, planul Juliei a fost schimbat de autoritățile care au decis să nu mai acorde autorizație pentru firmele cu bucătăria într-un apartament. Așa că în 2002 a decis să cumpere o casă în care să gătească ea și, pentru că atunci când trebuie și planetele se aliniază, Julia a reușit să finalizeze în mai puțin de 3 ore prima ei experiență imobiliară. Nu a putut spune NU casei monument istoric din secolul al XVIII-lea, unde pivnița dezvăluia mult potențial. Pentru casa construită în jurul anului 1780, într-un stil baroc târziu, obţinerea autorizaţiei de construire a durat trei ani, timp necesar pentru diversele avize impuse de statutul de monument istoric. Lucrările demarate în 2005, deși au presupus schimbarea funcţiunii, au respectat pe deplin spiritul construcţiei existente, cu amenajări discrete care să-i păstreze imaginea tradiţională nealterată, ba mai mult, menite să-i redea farmecul de odinioară. Una dintre primele operaţiuni a fost îndepărtarea tencuielilor de ciment, care au provocat în timp apariţia mucegaiului și a igrasiei, urmată de înlocuirea lor cu unele pe bază de var și nisip, pentru a permite pereţilor să respire. Eliberarea zidurilor de tencuială dăunătoare a avut și alte efecte pozitive: cu această ocazie s-au descoperit goluri zidite de uși și ferestre, semn pentru edificarea clădirii în etape, precum și o problemă necunoscută până atunci la nivelul uneia dintre bolţile parterului, care necesita intervenţii urgente de consolidare. Golurile de ferestre au fost transformate în nișe fermecătoare, cele de uși au fost eliberate pentru a câștiga spaţiu, iar bolta a fost salvată de la prăbușire. La recomandarea Comisiei Monumentelor Istorice, casa a fost acoperită cu șindrilă, realizată și instalată cu mare pricepere de meșteri veniţi din Secuime. 
 
Cărămidă peste cărămidă, cu gândul la istorie

De la achiziția imobilului și până la deschiderea restaurantului VIA au trecut 8 ani. “Am făcut lucrurile așa cum am simțit și cum am putut să le fac. Și din toate cel mai mult mi-a plăcut această etapă, a construcției. Am fost zilnic acolo în șantier și cum aveam mulți prieteni arhitecți și artiști plastici, se oprea aproape tot timpul cineva pe la noi și mai găseam idei și tot felul de soluții prin care întregul începea să prindă contur. De fapt nu pot spune că acest restaurant are un autor, sau mai exact nu are un singur autor. E un proiect la care au contribuit puțin câte puțin toți cei care îmi sunt apropiați sau care au avut curiozitatea să ne treacă pragul în timp ce construiam”, povestește Julia. Fiecare etapă de lucru și fiecare obiect din această casă are o istorie a sa, iar proprietara s-a implicat în fiecare detaliu. Povești fascinante însoţesc obiecte precum grilajul adus de la fier vechi pentru doar 20 de lei sau piatra cioplită cu rol de treaptă de intrare, descoperită în urma săpăturilor din jurul casei. Tot ce s-a putut păstra din elementele originare ale casei a fost pus în valoare, cele mai vizibile fiind probabil vechile ancadramente de uși și ferestre, iar peste tot unde a fost posibil s-au utilizat materiale tradiţionale. În schimb, în spaţiile specifice lumii contemporane, în băi și bucătărie, s-a optat pentru un contrast puternic între vechi și nou.
Din trecutul casei cu numărul 6 de pe strada Inocenţiu Micu Klein nu se cunosc prea multe detalii, se știe doar că aici se afla zona săracă a Clujului, pe unde căruţașii veniţi la târg își căutau cazare sau locul unde, mai târziu, erau la mare căutare casele de toleranţă. În ciuda lipsei de informaţii precise, important e că povestea casei continuă acum cu un alt capitol. 
 
Bis pentru patrimoniu
 
Povestea începe exact la fel și are tot un final fericit: în centrul Clujului, o casă-monument istoric a fost transformată și revitalizată în urma unui proces de restaurare-exemplu.
Imobil protejat, care conține câteva dintre ultimele și puținele elemente decorative din Renașterea clujeană de arhitectură civilă, rămase nedemolate, casa care găzduiește sediul biroului de arhitectură Planwerk a fost cumpărată după multe căutări și alergături. “În 2007 aveam nevoie de un sediu al nostru în Cluj. Inițial căutam terase ale imobilelor din socialismul modernist, apoi acoperișuri de case istorice pe care să le putem mansarda. După multe variante, fiecare devenind inoperantă din motive diferite, am aflat de casa de vânzare din centrul istoric, aflată în stare  foarte proastă”, povestește Eugen Pănescu, arhitect-partener Planwerk. Casa a fost cumpărată după câțiva ani de părăsire și de ocupare ocazională ca adăpost: după ce a fost locuită de câteva familii de romi, a fost închiriată cabinet stomatologic, toate etapele însemnând degradări tot mai serioase. Pe baza unor informații preliminare, în timpul studiilor și în perioada de șantier, odată cu descărcarea arheologică, s-au aflat din ce în ce mai multe despre clădire. Fiind în zona primelor parcele documentate ale orașului, în subsol sunt ziduri romane, pivnița este gotică, iar parterul din Renaștere, aflat la stradă, a fost extins spre curte în Baroc, totul suprapus perfect pe ziduri. Multe dintre detaliile acestea au apărut în timpul șantierului, iar cea mai frumoasă surpriză pentru noii proprietari a fost un stâlp decorativ care era ascuns complet în zid si care a ieșit la iveală odată cu demontarea unei bucăți de tencuială. Acum a devenit bijuteria casei și a rămas în aceeași poziție în camera cu bolțile din Renaștere. Ancadramente de piatră ale ferestrelor erau demontate, întoarse cu fața în jos și montate în loc de trepte ale scării care ducea în pivniță, iar acum stau din nou în jurul golurilor de ferestre. 
Partea valoroasă a casei este imobil istoric, casă din Renaștere, protejată și înscrisă în Lista Monumentelor. Anterior achiziției, instituțiile statului iși dăduseră deja o parte din păreri, prin abandonarea drepturilor de preempțiune, adică de achiziție prioritară a unui imobil de patrimoniu, și exista deja un acord al direcției de cultură pentru etajarea clădirii istorice. Proiectul de extindere și transformare în imobil cu funcțiuni mixte - birou, locuire și gastronomie a fost aprobat apoi de comisia monumentelor și primăria municipală. 
Case degradate din intervenţii recente, case la care este vorba de urgenţa recuperării, de redarea demnității pierdute, clasate ca monumente sau nu, abandonate sau cu proprietari cunoscuţi, victime ale unei combinaţii de factori distructivi antropici şi naturali, toate pot transforma trecutul în viitor.
Ce am învățat de la Eugen și de la Julia este faptul ca nimic nu este imposibil de salvat și că aprope toate casele merită o a doua șansă, că investițiile merită, chiar dacă procesul durează ceva vreme, că trebuie studii și expertize anevoioase, perseverență și răbdare, însă curajul și încrederea în ceea ce o casă istorică reabilitată și restaurată poate oferi nu ar trebui să lipsească nimănui. 
 
 
Interviu 
Virginia Rădeanu  - arheolog, consilier principal secția Monumente istorice și arheologie - Direcţia Judeţeană pentru Cultură și Patrimoniu Naţional Cluj
 
Care este procedura care trebuie urmată de persoanele particulare care deţin o clădire ce ar putea fi clasată monument istoric?
 
Clasarea unui monument aflat în proprietate particulară, tehnic vorbind, poate fi făcută doar la cererea proprietarului. Din câte știu eu, în România niciun proprietar nu a dorit să-și claseze casa. Mai pe înţelesul tuturor, dacă mâine am descoperi, printr-o minune, o casă care a aparţinut lui Ștefan cel Mare și pe care a lăsat-o moștenire urmașilor pe cale civilă, n-am putea să o clasăm. Asta se întâmplă cu foarte multe conace, care au fost revendicate în momentul de faţă și care nu fuseseră clasate, pentru că au fost transformate în sedii care serveau partidului. Legea spune că există și o clasare din oficiu, dar care se referă doar la clădirile aflate în patrimoniul public sau religios.
 
Ce modificări suferă statutul unei clădiri după ce este clasată?
 
Există un statut special al clădirii, este protejată, atât de protejată încât proprietarii văd această protecţie ca pe o corvoadă. Există interdicţii pe care le au și este greu, într-o lume în care spui că proprietatea este sacră, inviolabilă, că fiecare dispune de proprietatea sa așa cum dorește, să vezi că o proprietate a ta nu are acces la anumite procese. Nu mai poţi să-ţi repari casa decât după un proiect pe care îl întocmește un arhitect acreditat de Ministerul Culturii, nu mai poţi să o transformi după gustul propriu, nici măcar nu o poţi vopsi în culorile pe care le dorești, să nu mai vorbim de greutatea de a transforma și de a interveni asupra interiorului. În același timp însă, clădirile sunt și protejate. În jurul lor, pe o rază de o sută de metri, în mediul urban, este instituită o zonă de protecţie. Asta nu înseamnă că pe o rază de o sută de metri nu se poate construi nimic, ci se construiește cu reglementări, cu aprobări. 
 
Simpla apartenenţă a unei clădiri la lista monumentelor istorice este suficientă pentru a-i asigura supravieţuirea?
 
Se pare că nu, pentru că în cele din urmă nu o lege protejează, ci acţiunile care se întâmplă zi de zi asupra unui monument. Legea nu prevede ce se întâmplă cu proprietarii foarte săraci. Prevede doar obligaţia acelei persoane de a-și îngriji casa și de a o face să arate bine. Însă sunt foarte multe cazuri de oameni bătrâni, care s-au trezit cu moșteniri după zeci de ani uneori, care sunt complet ruinaţi. Avem atâtea case care au fost proprietate privată, statul comunist le-a naţionalizat, le-a folosit 60 de ani, iar acum le-a retrocedat, de cele mai multe ori unor persoane care au fost timp de 60 de ani marginalizate, cu membri închiși, cu copii care au fost daţi afară din școli pentru că nu aveau origine sănătoasă, au avut slujbe prost plătite sau meserii marginale și s-au trezit acum moștenind un palat. Cum să-l aducă la standardele unui monument istoric? Și-atunci, fie vedem aceste monumente abandonate și degradându-se sub ochii noștri, fie acești oameni au fost pradă ușoară pentru tot felul de grupuri interesate în achiziţia unor asemenea imobile, acea vestită mafie imobiliară. Cred cu tărie că în momentul în care pui restricţii unei persoane în ce privește proprietatea sa, trebuie să vii și cu măsuri compensatorii. Nu-l poţi obliga să-și păstreze proprietatea după anumite cerinţe, fără să-l și ajuţi în acest sens. Va trebui să avem un sprijin financiar și pentru restaurarea monumentelor istorice, pentru că restaurarea are un cost dublu sau chiar triplu faţă de construcţia nouă.
 
Există unele clădiri cu valoare de monument, restaurate după ideile proprietarului. Pot fi sancţionaţi în vreun mod acești proprietari?
 
Mulţi dintre ei au dosare penale pentru abuzurile pe care le-au făcut. De curând, am primit formulare de tip nou pentru amenzi, care sunt în cuantum mare. Până acum noi nu am putut să aplicăm amenzi. Acum am primit aceste formulare; ne mai lipsește un tip special de legitimaţie pentru acest lucru. Avem aliat un departament al Poliţiei - Departamentul de Patrimoniu – și, în sfârșit, după ani și ani de zile, avem și noi poliţiști specializaţi în acest domeniu, mulţi dintre ei absolvenţi ai Facultăţii de Istorie, oameni care înţeleg fenomenul. Ni s-a adus, astfel, un plus de forţă în activitatea pe care o desfășurăm, am putut pătrunde mai lesne în controalele noastre.
 
 
 
viarestaurant.ro
planwerkcluj.org