"Soon Dawn Appeared and Touched the Sky With Roses" - Andreea Borțun

Soon Dawn Appeared and Touched the Sky With Roses este o instalație multidisciplinară care vorbește despre reziliența feminină și puterea de a îngriji, despre relația lumii rurale cu ce e natural în noi și, în definitiv, despre o lume pe cale de dispariție.

Instalația pornește de la imaginea unei femei „anonime”, bunica mea „Floarea”, care în 2026 ar fi împlinit 100 de ani.

...și de o bluză pe care aceasta a purtat-o în diverse momente ale vieții sale, în decursul a 70 de ani de existență, o bluză care m-a acompaniat și pe mine în diverse valize și momente de cumpănă.

De mai bine de zece ani mă uit înapoi la un sud care m-a format și pe care caut să-l arhivez prin proiectele mele.

Andreea Borțun

„Andreea Bortun are o privire extraordinar de sigură, așa cum puține sunt în cinemaul românesc: pare a cunoaște întotdeauna, aproape științific – sociologic, topografic etc. – ceea ce privește, exersând, în aparență, o înțelegere perfect materialistă a lumii. Căci, înainte a fi despre orice altceva, filmele sale sunt indexuri ale sudului, dar de seamă despre cer și pământ, corpuri de lumină și trecerea timpului, iar o ficțiune, o poveste, va fi nu doar ulterioară acestora, ci în perfect acord cu ele.

Invocând crepusculul, momentul liminal de dinaintea răsăritului, când „se crapă de zi” –, pentru a doua oară în câțiva ani (după When Dawn Meets Day, scurtmetrajul din 2001), instalația de față, al cărei titlu citează un vers din Odiseea lui Homer, duce mai departe marele proiect de explorare a Sudului rural din România, început de Bortun foarte devreme în carieră, acum zece ani. În centrul proiectului, de altfel și cel mai fățiș-personal al cineastei, sunt bunica acesteia, Floarea, viața trăită de aceasta în patru case din Bărăgan și o mică bluză pe care, după ce a purtat-o ani de ani la rând, i-a lăsat-o nepoatei.

Încă o dată, înțelegerea materialistă – locuire, îmbrăcăminte, feminitate, muncă – documentează o lume pe care apoi sensibilitatea lui Bortun o enigmatizează cu mare forță lirică. Sigur că lumea pe care o cunoaștem, pe care credem că o cunoaștem, este extraordinar de complexă, documentabilă în detaliu infinitezimal. Dar uneori, la crepuscul, această lume devine pur și simplu mai mare decât noi, și atunci o supraimpresiune cu o câmpie de Bărăgan, unde Floarea a trăit o viață de om, și marea, pe care nu a văzut-o niciodată, peisaj dat pe peisaj luat, o asemenea impresiune de o simplitate elementară, 1+1, capătă forțe nebănuite.”

Călin Boto