Mincu Gallery— BDF Professional | International Design

Timp de o lună, Bucharest Design Festival transformă orașul într-o rețea de expoziții, intervenții și întâlniri care conectează designul cu viața urbană. Structurat în 6 formate, festivalul conturează un parcurs coerent prin arhitectură, design și cultură contemporană.

Mincu Gallery, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (Strada Academiei, 18-20) găzduiește formatul BDF Professional | International Design, devenind un spațiu activ pentru comunitatea de design și arhitectură. În perioada 5–21 iunie, spațiul se deschide pentru întâlniri, idei și proiecte din scena locală.


Mincu Gallery poziționează Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” pe harta spațiilor culturale din București, devenind un punct de întâlnire între mediul academic, cel artistic și publicul larg. Totodată, alegerea spațiului reflectă și interesul festivalului de a construi o punte între profesioniști — arhitecți, designeri consacrați și creativi emergenți, stimulând dialogul și schimbul de idei între diverse comunități creative.


BDF Professional | International Design constă în 10 expoziții și modele de bune practici care aduc excelența internațională la București, susținute de ambasade și instituții culturale.

Descoperă aici mai multe informații despre BDF Professional | International Design.

Copy of rdw-piua-studio-25-05-by-mihai-ciobanu-20.jpg