Ars Ana

Timp de mulți ani, arta a rămas aproape de mine doar prin teorie, cărți și povești. Treptat, mi-am permis să o trăiesc ca pe o practică zilnică, ca pe un mod de a vedea. Lăsând în urmă lentoarea arhitecturii, mi-am fondat propriul studio în București, unde ceramica și pictura au devenit limbajul meu existențial.

Lucrările mele sunt ghidate de sensibilitate, atemporalitate și delicatețea expresivă a formei. Odată ce am descoperit tactilitatea pământului, tridimensionalitatea lutului și potențialul său infinit de expresie, nu m-am mai putut desprinde de actul creației. În acest proces, mi-am redescoperit visul din copilărie al unei mansarde secrete pline de culori, obiecte ciudate, cărți prăfuite și liniște, un spațiu al memoriei proiectat în viitor.

Astăzi, văd practica mea artistică ca pe o vânătoare de fragmente ale trecutului transpuse în devenire. Fiecare obiect sau imagine, fie jucăușă, ritualică sau imperfectă, devine un vas al memoriei și al bucuriei, o mărturie atât a fragilității, cât și a rezilienței. - Andreea Mitran, Ars Ana

Ars Ana prezintă în cadrul expoziției Matter over Data proiectul 21 de grame ale lumii. Raport dintr-un secol găsit în cioburi.

Lucrarea reunește 21 de piese ca pe fragmentele unui corp dispărut. Nu știm dacă întregul din care provin a fost perete, covor, frescă, absidă sau hartă rituală. Nu știm dacă a fost obiect de cult, obiect de memorie sau obiect de veghe. Știm doar că a fost cândva întreg, că a fost spart, îngropat și găsit din nou. Nouă ne-au rămas doar resturile: o memorie a întregului, păstrată în cioburi.

Privite ca și cum ar fi fost excavate dintr-un strat arheologic al secolului XXI, aceste fragmente pot fi citite ca relicve ale sufletului contemporan prins în materie. Ele păstrează urmele unei lumi care s-a privit pe sine prin suprafețe, reflexii, ecrane și semne parțiale, dar care nu a încetat să caute, chiar și în risipire, o ridicare către sens. Titlul convoacă mitul celor 21 de grame ale sufletului, născut din experimentul lui Duncan MacDougall, nu ca fapt științific, ci ca urmă culturală a unei vechi dorințe: aceea de a crede că sufletul lasă în lume o greutate, o urmă, un rest. Aici, 21 devine numărul unui suflet contemporan: nu cifra întregului, ci reversul lui, 21 ca spatele lui 12, perfecțiunea întoarsă, ordinea după ruptură.

În adâncul lucrării stă și ciobul lui Iov. La Iov, ciobul este unealta durerii, obiectul umil care rămâne când aproape totul a fost pierdut. Așezat în cenușă, omul, în preajma deznădejdii își rade bubele cu un ciob. De aceea, el poartă două adevăruri deodată: dovada frângerii și dovada că a existat cândva o totalitate. Așa apare și sufletul contemporan în această lucrare: rănit, dispersat, neliniștit, dar purtând încă memoria întregului. Miza nu este frumusețea distrugerii, ci puterea restului de a păstra o posibilitate de salvare.

Fiecare piesă rămâne deliberat incompletă, ca o situație recognoscibilă fără a fi închisă. Împreună, cele 21 de fragmente alcătuiesc un raport despre omul de azi scris în cioburi. Un drum fără recunoaștere deplină, o pâine frântă, o lume chemată să fie făcută din nou. Lucrarea nu promite refacerea întregului și nici nu pretinde că îl poate cuprinde. Ea stă în marginea rupturii și privește de acolo. În acest spațiu, rana poate deveni loc de adevăr, iar omul spart poate merge mai departe până învață să recunoască lumina chiar în propriul lui ciob.