The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Peste 20 de Instalații de Artă și Proiecții la Spotlight 2016

Articol / 25 Apr 2016 / INSTITUTE.RO
  • Peste 20 de Instalații de Artă și Proiecții la Spotlight 2016
  • Peste 20 de Instalații de Artă și Proiecții la Spotlight 2016
  • Peste 20 de Instalații de Artă și Proiecții la Spotlight 2016
1/3
Între 5 și 8 mai, Spotlight 2016 transformă Calea Victoriei în cea mai mare expoziție în aer liber dedicată luminii și vizualului, jocului și experienței.

Bulevardul va găzdui peste 20 de proiecte locale și internaționale, de la instalații de artă și spectacole de lumini și sunet, până la iluminat arhitectural și sesiuni de video mapping, toate deschise publicului larg spre explorare. Traseul va începe de la Biblioteca Centrală Universitară și se va încheia la Piața Națiunilor Unite.

15 instalații de artă vor demonstra complexitatea luminii atât ca mediu, dar și ca instrument de expresie a artei. Faptul că mai mult de jumătate dintre acestea aparțin artiștilor românești, nu poate decât să ne bucure și să ne crească așteptările.

Mindscape Studio va aduce un un omagiu creativ lui Constantin Brâncuși cu M-Structure, o reinterpretare surprinzătoare a Coloanei Infinitului, în varianta cu benzi de LED-uri și oglinzi în formă de disc.

Cutiile Aram vor pune în valoare arcadele clădirii Rosenthal de pe Calea Victoriei într-un proiect colectiv ce folosește ca tehnică principală iluminarea selectivă. Autorii Dan Basu, Dan Vezentan, Cristian Rotundu și Bogdan Anghel vorbesc despre complexitatea umană prin umbre și contraste.

Les Ateliers Nomad propun o instalație interactivă, care va aduce în secolul XXI binecunoscutul ciocan de bâlci. Ferestrele Palatului Telefoanelor se vor lumina pe măsura forței trecătorilor care își încearcă puterile cuLight Striker.

Pentru că centrul Bucureștiului și-a pierdut stelele,Celestial Outcome, proiect 360 Revolution, va desena pe o perdea de proiecție corpuri cerești și constelații, alcătuind un planetariu mișcător.

The Temple va provoca publicul să interacționeze cu o instalație pe care la prima vedere nu o vor putea descifra. Light Perspective schimbă experiența foto obișnuită printr-un joc de perspective și lumini care ascund un setup spectaculos.

Va fi prezentă în festival și instalația ce reprezintă România la Amsterdam Light Festival: Kaleidoscope Europe. Trecătorii vor fi invitați să rotească împreună caleidoscopul construit de Visual Skin.

iP3D propune o variantă pentru nivelul următor al fotografiilor de tip selfie. 3D Selfie va fi o instalație deschisă tuturor celor ce vor să-și facă un scan 3D.

Și pentru că lista nu ar fi fost completă fără o hologramă, Aural Eye va folosi tehnologia real-time pentru a proiecta chipuri umane pe fațada din sticlă a clădirii BCR. HoloFace poate căpăta chipul trecătorilor care acceptă să intre în joc.

5 spectacole de lumini și video-mapping vor aduce în centrul atenției cele mai importante fațade de pe Calea Victoriei, modelând arhitectura și schimbând sensul istoric atribuit fiecăreia. Astfel, Les Ateliers Nomad vor îmbrăca fațada Hotelului Novotel într-o iluzie optică, Mindscape Studio va proiecta pe fațada Cercului Militar culori schimbătoare și jocuri de forme cu ajutorul unei animații 3D, iar Palatul CEC și Muzeul Național de Istorie vor fi unite de un curcubeu imens ce va tranzita de la una la cealaltă. În plus, Kotki Visuals va crea identități multiple pentru o fațadă urbană anonimă, printr-un spectacol la intersecția dintre dans, artă vizuală și arhitectură.
 
Dimensiunea sonoră a festivalului va fi completată de aplicația Lose Yourself to Music. Silent Strike, Three și Mind Treat Studios vor pune la dispoziția utilizatorilor o serie de melodii create sau modificate special pentru a fi trăite, dincolo de volum și timp, în spațiu.

Susținerea internațională de care se bucură această ediție, prin parteneriatele cu Signal Festival din Praga și Festivalul Luminilor din Berlin, va facilita participarea unor instalații de dimensiune internațională.

Spotlight Festival este prezentat de ARCUB– Centrul Cultural al Municipiului București. Ediția 2016 se înscrie în seria evenimentelor pentru București Capitală Europeană a Culturii în 2021. Pentru că una dintre prioritățile București 2021 este accesul la artă pentru zonele periferice ale orașului, Spotlight va mapa 3 construcții emblematice ale catierelor din București: Foișorul de Foc, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Statuia geniului „Leul”.