The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Performance-ul Aftertaste la MNAC

News / 10 Noi 2015 / INSTITUTE.RO
  • Performance-ul Aftertaste la MNAC
  • Performance-ul Aftertaste la MNAC
1/2
Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește joi, 12 noiembrie, și sâmbătă, 14 noiembrie, performance-ul ″Aftertaste″. Spectacolul a avut premieră în eXplore festival anul acesta și are la bază colaborarea dintre coregraful Simona Deaconescu și dramaturgul vienez Krõõt Juurak. Colaborarea dintre cele două artiste s-a concretizat într-un peformance neconvențional în care sunetul este alterat la infinit și prelucrat live, iar publicul are libertatea de a alege perspectiva din care privește spectacolul. Performance-ul va avea 3 reprezentații în sala Auditorium, joi de la orele 19:00 și sâmbătă de la orele 17:00 si 19:00.
 
″Aftertaste″ are ca punct de pornire mărturisirile unor persoane sinestezice, cu diferite forme de autism și copii transgender. Într-un univers al senzațiilor duse la extrem și al întrebărilor simple care nu-și găsesc răspuns, Diana Spiridon, Simona Dabija și Denis Bolborea transformă informația cu corpul lor dând naștere la o realitate credibilă, dar care se derulează pe alte coordonate. 
 
″Aftertaste″ este un spectacol instalație în care corpul devine neformat, destratificat și dezarticulat, alcătuit din milioane de particule în continuă mișcare, lăsând o impresie de eternă reîntoarcere. Poate fi harta unui delir, un spectacol fără început și fără sfârșit, construindu-se și deconstruindu-se neîncetat. Două dansatoare într-o supra-realitate guvernată de reguli aleatorii se depersonalizează, lăsând memoria colectivă să circule înainte și înapoi, una către alta și amândouă către aparatele de captat sunet. Informația este generată și transformată la infinit. Ca să reușească să vadă lumea, trebuie să oprească lumea.
 
Intrarea se face în baza biletului de intrare la MNAC: 10 lei (bilet întreg) / 2,5 lei (bilet redus pentru elevi și studenți).  Accesul în curtea MNAC este permis atât cu mașina personală, cât și cu taxiul.