The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Ne vedem în #OrasulNexT!

News / 21 Iun 2017 / INSTITUTE.RO
  • Ne vedem în #OrasulNexT!
  • Ne vedem în #OrasulNexT!
  • Ne vedem în #OrasulNexT!
1/3
Pentru a 11-a oară, Festivalul Internațional de Film NexT adună cele mai bune scurtmetraje recente, de data aceasta pentru cinefilii care dau weekendul la mare pe răcoarea din cinematografe și pe proiecțiile-n spații alternative din București. În premieră, NexT se mută vara, între 22 și 26 iunie.

Schimbarea de anotimp aduce cu ea și transformări în formatul și imaginea festivalului. Pe lângă programele cu care spectatorii s-au obișnuit deja (Competiția Națională și cea Internațională, Arthouse, NexT Is Feminist, LGBT, NexT Generation, NexT Kids, Festival Friends), anul acesta programul cuprinde multe surprize pe care le vom descoperi împreună intrând în #OrasulNexT. Printre ele se află proiecțiile în aer liber din cartiere, ce vor revitaliza spații din București cu istorie cinematografică îndelungată și care se adresează unor categorii de public variate. La aceste proiecții intrarea va fi liberă.

Locațiile principale ale ediției vor fi Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvira Popescu, cărora li se vor alătura pentru proiecții și activități indoor Institutul Cultural Român și CINETic, în timp ce proiecțiile în aer liber vor fi găzduite pe rând de fostul Cinema Pacea, fostul Cinema Giulești, fostul Cinema Cosmos, fostul Cinema Floreasca, fostul Cinema Favorit, Parcul Tineretului și Grădina Botanică.

Pentru selecția de anul acesta, Massimiliano Nardulli și Oana Ghera au vizionat peste 2.000 de scurtmetraje. Rezultatul reunește o varietate de stiluri și subiecte, încercând să redea publicului spectator o imagine cât mai relevantă a producției de film de scurtmetraj din acest moment.

În cadrul cele două secțiuni competiționale, Competiția Internațională și Competiția Națională, veți putea urmări 34 de filme.



Filmele selecționate în cadrul Competiției Internaționale concurează pentru Trofeul NexT, un premiu care valorează 2000 de euro și este oferit de Institutul Cultural Român, Premiul ‘Cristian Nemescu’ pentru cea mai bună regie și Premiul ‘Andrei Toncu’ pentru cel mai bun sunet, ambele în valoare de 1000 de euro.



Filmele din Competiția Națională concurează pentru Cel mai bun film românesc, premiu în valoare de 1000 de euro, oferit tot de ICR.

Premiile vor fi decise de juriul format din Dina Iordanova (critic de film, Bulgaria/Marea Britanie), Cristi Iftime (regizor de film al cărui debut în lungmetraj va avea premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary), Codrin Lazăr (muzician, compozitor, câștigător al Premiului Gopo 2017 pentru cea mai bună muzică originală, alături de Sorin Romanescu, pentru filmul Câini), John Canciani (director al Winterthur Film Festival) și Nick Pinkerton (critic de film, membru al New York Film Critics Circle și colaborator al unor publicații precum Sight&Sound, ArtForum sau Village Voice).