The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016

Interview / 02 Iun 2016 / RDW team
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016ALEX ILIESCU // Afisul "Micul Print"
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016RADU MANELICI // RO_Archive
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016RADU MANELICI // Iepuri &Sateliti
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016PAUL DERSIDAN // Peisaj
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016PAUL DERSIDAN // Exit
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016ATELIERUL DE GRAFICA // Reclame fara capitalism
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016ALEXE POPESCU // Sistemul de semnalizare - Cărturești Carusel
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016SORINA VAZELINA // Vinul lui Dinescu
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016SORINA VAZELINA // Cutia
  • Highlights - Graphic Design&Illustration @RDW 2016KAPE ILLUSTRATION // Pasari Aprinse
1/10
Highlights adună 10 proiecte speciale, provenind din secțiunea de Graphic Design&Illustration. Acestea sunt scoase în evidență ca exemple ale categoriei de care aparțin și sunt alese de Ovidiu Hrin, curatorul secțiunii.

Lucrările din Highlights se disting după lightbox-urile care le stau alături. Pentru acestea, Ovidiu a prezentat procesul care a stat în spate, venind cu schiţe, idei şi serii de mailuri care au finisat produsul. Printre proiecte se regăsesc:

Afișul „Micul prinț" // Alex Iliescu 
RO_Archive: O arhivă a României în tranziție
// Radu Manelici
Iepuri și Sateliți: Povești despre recuperări și recompuneri // Radu Manelici
Peisaj // Paul Dersidan
Exit // Paul Dersidan
Reclame fără capitalism. Grafică publicitară românească 1950-1989. 400+ imagini // Atelierul de grafică
Sistemul de semnalizare - Cărturești Carusel // Alexe Popescu
Vinul lui Dinescu // Sorina Vazelina
Cutia // Sorina Vazelina
Păsări Aprinse // Kape Illustration

Curatorul Ovidiu Hrin aduce câteva completări despre Highlights, Secțiunea de Graphic Design&Illustration și RDW 2016 într-un scurt interviu:

1. Cum ţi s-au părut proiectele pe care le-ai văzut anul acesta pentru selecţia Romanian Design Week, în categoria de Graphic Design & Illustration?

Per ansamblu nivelul de calitate a lucrărilor este crescut faţă de anul trecut. Selecţia a durat aproximativ 8 zile, timp în care am citit, urmărit, m-am informat despre fiecare proiect în parte şi, în paralel, am şlefuit criteriile valorice în aşa fel încât această selecţie să poată fi simţită că un întreg. Am fost chiar nevoit să renunţ la câteva lucrări (bine executate stilistic) deoarece nu treceau de toate criteriile autoimpuse spre jurizare. Am întâmpinat aceleaşi greutăţi că anul trecut, fiind pus în situaţia de a face singur o selecţie, proces în care a trebuit să îmi temperez şi să îmi înfrânez preferinţele imediate sau impulsurile viscerale vis-à-vis de lucrare. În mod cert, mai este drum lung până această expoziţie să reprezinte o ţară întreagă - sunt convins de faptul că mai sunt foarte mulţi oameni dedicaţi, responsabili şi talentaţi care şi-au ales cu încăpăţânare acest drum (încă sinuos). Îmi este însă clar că ne aflăm pe drumul cel bun iar acesta este un gând încurajator.

2. Ai ales 10 proiecte speciale. De ce ai simţit nevoie să le scoţi în evidenţă şi să prezinţi şi procesul din spatele lucrărilor?


Secţiunea de Graphic Design & Illustration de la RDW 2016, cu exemplele ei aranjate controlat în lumina reflectoarelor, arată în final că o carte-album de specialitate în care fiecare pagină reprezintă o idealizare a produsului finit (le ştim prea bine cu toţii şi trebuie să recunoaştem că de multe ori ne dorim să aflăm mai multe despre procesul ce a stat în spatele lor). Într-un astfel de mediu de prezentare este dificil sau aproape imposibil pentru privitor/vizitator să îşi închipuie ce stă în spatele lucrărilor, care este cu adevarat munca designerului. Mă gândesc mai ales la cei care nu au experienţă necesară (studenţi şi/sau potenţiali clienţi) pentru a fi capabili să facă un ‘reverse-engineering’ al procesului de analiză, înţelegere, interpretare, rezolvare şi producţie pe care îl implică designul. Cele 10 proiecte au fost prezentate detaliat tocmai pentru a spune aceste poveşti, pentru a arată publicului că procesul de design este mai mult decât acel “crop” din expoziţie: este comunicare, transpiraţie, căutare, flexibilitate şi o concentrare pe găsirea soluţiei/răspunsului final.

3. Ce sfat le poţi da graphic designerilor şi ilustratorilor pentru îmbunătăţirea stilului de lucru?

Să conştientizeze faptul că stilul lor de lucru este acelaşi pe care îl au când spală vasele sau când fac curat în casa lor.


Expoziția centrală RDW din Piața Amzei poate fi vizitată până pe 5 iunie, între 10:00 și 22:00.