The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Jurnal de DIPLOMA - Focus Grup Arhitectură

/ 20 Dec 2016 / INSTITUTE.RO
  • Jurnal de DIPLOMA - Focus Grup Arhitectură
1/1
La doi ani de la prima ediție DIPLOMA vrem să dezvoltăm o serie de activități care să completeze expoziția și să ajute absolvenții la începutul carierei. Pentru a mapa nevoile și dorințele acestora, am inițiat o serie de focus grupuri pe cele cinci mari domenii ale expoziției: Arhitectură, Arte Plastice, Arte Decorative, Teatru și Film.

Mai jos puteți citi despre experiența focus grupului pe Arhitectură, Urbanism și Peisagistică.


Dintre facultățile creativ-vocaționale pe care le numără Bucureștiul, Arhitectura cere cu siguranță cea mai mare determinare. Atunci când se înscriu în anul I, studenții trebuie să fie hotărâți că asta își doresc pentru următorii șase ani pentru că studiile se fac în sistem integrat de licență și master. Pe rând, durata descrește pentru Arhitectură de Interior (studii integrate de 5 ani) și urbanism (licență de 4 ani) și peisagistică (licență de 4 ani).

Dacă nu visează să fie arhitecți din copilărie, o alegere atât de hotărâtă pare dificilă la optsprezece ani. Numai că și aici parcursul unui viitor student la arhitectură diferă față de cel al unui viitor student la o facultate teoretică. Pentru examenul de admitere elevii se pregătesc în general timp de doi ani. Cei care au doar un an de exerciții își asumă faptul că au șanse mari să nu intre și, în cazul în care sunt respinși, rămân să lucreze încă un an și încearcă din nou.

Pe siteurile facultăților, o matematică aproximativă înregistrează în total pentru anul universitar 2016-2017 în jur de 340 de studenți admiși la arhitectură, aproape 80 la arhitectură de interior, 30 la design de obiect și 20 la mobilier. Urbanismul va primi în anul I în jur de 65 de studenți, iar la peisagistică vor fi în jur de 25. Cifrele se referă doar la București, la cele trei universități care oferă studii de profil: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Facultatea de arhitectură din cadrul Universității Spiru Haret și Secția Peisagistică din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Până la finalul facultății, cel puțin o treime dintre ei renunță din motive legate fie de programul încărcat și presiunea examenelor, fie pentru că își pierd interesul și se reorientează către alt domeniu. Totuși, întrebarea pe care ne-am pus-o, urmărind cifrele din ultimii trei ani, a fost dacă piața este pregătită să primească toți viitorii absolvenți. Am întrebat pe rând profesioniști și profesori de arhitectură, urbanism și peisagistică, apoi studenți și absolvenți cum văd ei programa universitară, adaptarea tinerilor profesioniști la piață, plusurile și minusurile sistemului și ce am putea face să creștem proiectul DIPLOMA într-o direcție utilă pentru absolvenți, care să completeze golurile pe care facultatea nu le acoperă.



O primă observație primită și de la unii și de la ceilalți a fost că programa universitară este foarte încărcată și se axează prea mult pe teorie. Numărul de materii studiate ar putea fi redus lăsând loc cunoașterii aplicate, experimentelor și proiectelor de echipă. Altfel, distanța dintre ce învață la școală și situațiile cu care se confruntă după absolvire riscă să creeze frustrări și dezamăgire în relația angajat (absolvent)-angajator-client și apar deseori probleme de adaptare, incapacitatea de a duce până la capăt un task și un randament general slab.

„O chestiune care nu se învață deloc în școală și de care te lovești în realitate este faptul că un proiect costă. Studenții nu au cunoștințe pragmatice referitoare la materialitatea meseriei lor, nu sunt învățați că în spatele liniilor pe care le desenează sunt niște prețuri pe care cineva trebuie să le plătească”, ne-a povestit unul dintre profesioniștii invitați.
Neintegrarea costurilor materialelor încă de la început într-un proiect poate duce la soluții prea scumpe, pe care clientul le va refuza. În final, clientul e nemulțumit și se simte înșelat, în timp ce arhitectul e dezamăgit pentru că i se pare că e tratat ca simplu furnizor de servicii, nu ca specialist.

Ca o confirmare a dezechilibrului între teorie și practică, un absolvent ne-a povestit experiența primului proiect pentru un client real. „Au fost 3 luni din viața mea în care aproape nu am dormit de stres. A fost foarte multă muncă pentru că în momentul în care ieși din facultate și intri în practică te confrunți cu costuri, furnizori, termene limită, șantierul efectiv. Noi, cel puțin, nu prea facem șantiere, nu facem practică în facultate. Adică se focusează foarte mult pe proiecte și pe chestii tehnice și de desen.”

Pentru absolvenți, cel puțin la primele proiecte, gestionarea relației cu clientul este un factor constant de stres. După părerea lor, ar fi ajutat un curs de comunicare și psihologie a clientului, unde să învețe cum ar trebui să poarte dialogurile cu beneficiarii. „Mai ales în mediul privat. Cum să îl faci pe om să înțeleagă că ceea ce propui tu nu este ideal, dar este mai bine în general decât ce propune el. Și faptul că el dacă te-a chemat pe tine înseamnă că vrea un specialist. Și dacă vrea un specialist, lasă-l pe specialist măcar să își spună punctul de vedere. Nu e un executant, e un sfătuitor.”

Un alt efect al programului aglomerat și al temelor variate pe care trebuie să le pregătească un student la arhitectură este un slab management al timpului. Faptul că atenția se împarte constant între mai multe materii cu cerințe și rigori diferite creează confuzie și o prioritizare mai degrabă instinctivă, decât stabilită dinainte. În loc să evalueze mai întâi gradul de dificultate și numărul de ore de lucru necesare, studenții au tendința mai degrabă să lucreze la taskul cel mai apropiat ca deadline. Ca rezultat, un proiect amplu pentru pregătirea căruia primesc un deadline de câteva săptămâni e amânat și redus la câteva zile. Din păcate, e o obișnuință care atunci când se angajează devine o problemă reală, așa cum ne-a povestit un alt profesionist: „Nu știu să își managerieze timpul. În școală se perpetuează sistemul ăsta în care ai 2 luni să faci un proiect și nu faci nimic 7 săptămâni. Faci totul în ultima săptămână sau în ultima noapte. Și chestia asta se simte, iar în momentul în care timpul începe să coste bani, nu mai e în regulă.”

Mai e apoi diferența dintre așteptări și realitate, care apare după absolvire și care poate fi dezarmantă. Facultatea își pregătește studenții pentru proiecte mari și complexe, în timp ce piața are cereri mult mai limitate din punctul de vedere al dimensiunilor, bugetului, complexității și creativității. De partea profesorilor, misiunea lor este să pregătească profesioniști cât mai competenți, cu o viziune de ansamblu care se construiește pe un fundament solid de cunoștințe, pe care nu le vor activa neapărat des, dar care trebuie să existe. Unul dintre studenții cu care am vorbit ne-a spus că răspunsul pe care l-a primit de la profesorul coordonator l-a convins că e important să învețe să gândească proiecte ample și cât mai detaliate. „Am întrebat-o la un moment dat de ce insistă atât să facem proiecte de nu știu care. Ne gândim și la partea socială și la partea ecologică și la toate părțile și, până la urmă, ajungem să facem grădini cu palmieri că așa vrea beneficiarul. Și mi-a zis că toate astea sunt pentru că, la un moment dat, poate se creează o masă critică și arată că arhitectura e un domeniu ce trebuie respectat, că peisagistica e un domeniu care trebuie respectat și că nu putem să continuăm așa. Și pentru asta masa critică trebuie să fie formată din specialiști foarte bine pregătiți, chiar dacă în multe cazuri sunt obligați, ca să mănânce, să facă și proiecte limitate, în care toată expertiza lor se pierde.”



Întrebarea „Cât de greu a fost să îți găsești un job în domeniu?” a împărțit respondenții în două tabere: cei care lucrau deja din timpul facultății ne-au spus că nu le-a fost greu, majoritatea au continuat cu studiourile la care erau deja angajați. Pentru cei care nu lucraseră înainte, în schimb, a fost mai dificil.

Cei care așteaptă mai întâi să termine facultatea ca să se angajeze și-ar dori mai multe ocazii de networking. Studenția e o bulă care-i protejează de realitate, iar când aceasta se sparge își dau seama că nu știu cum pot lua legătura cu profesioniști cărora să le ceară sfaturi sau cu alți arhitecți împreună cu care să testeze idei de proiecte și abordări ale execuției. „Mie mi-ar plăcea foarte mult să se organizeze evenimente de networking mai restrânse, nu de genul Rocad, workshopuri în care absolvenții să își poată comunica ideile în mod public sau să le poată arăta celorlalți ce pot să facă, de exemplu design de produs sau vizualizare de arhitectură”, ne-a spus unul dintre studenți.

Oportunitățile de networking s-ar putea crea în facultate, dacă studenții ar fi implicați în proiecte interdisciplinare. În plus, i-ar învăța să relaționeze cu viitori profesioniști în domenii conexe, pe care îi vor întâlni când se vor angaja. Lucrul în echipă și, mai ales, cu colegi de la alte secții și chiar facultăți, ar facilita posibile colaborări ulterioare. Și profesorii ne-au confirmat necesitatea unui dialog între discipline: „Mie mi se pare o problemă în Mincu faptul că suntem 3 facultăți, dar nu există nicio cooperare la nivel de studenți.”

În cazul studenților care își concentrează atenția exclusiv pe proiectele de la facultate, mai apare o problemă pe care au numit-o potențialii angajatori. Pentru că temele de la cursuri sunt aceleași de foarte mulți ani, portofoliile sunt similare și oferă rezolvări pentru proiecte pe care foarte puține studiouri le au. Profesioniștii s-au plictisit să vadă de fiecare dată potențiale abordări ale aceleiași teme și încurajează studenții să participe la cât mai multe concursuri și să se implice în proiecte interdisciplinare, cu care își pot completa portofoliul.

Deși poate fi privită ca o soluție de echilibru între teoria de la cursuri și practica dintr-un studio, motivația de a lucra în timpul facultății vine de obicei dintr-un minus de ordin financiar sau dintr-o nesiguranță și dorință de compensare (nu au intrat la facultatea pe care și-au dorit-o sau nu au prins un loc la buget). Nivelul de stres se dublează atunci când termenele de predare ale proiectelor de la curs se suprapun celor de la birou. În final, unul dintre planuri are de suferit.

Participanții ambelor focus grupuri au avut sugestii asemănătoare despre cum ar putea proiectul DIPLOMA să devină mai relevant pentru studenți și absolvenți. Asta ne dă încredere că problemele sistemului academic sunt înțelese de către toate părțile implicate direct și indirect și că putem spera la o ameliorare printr-un efort comun, prin crearea unor contexte care să pună în dezbatere direcții ale profesiei și să încurajeze dialogul interdisciplinar.
Tuturor li se pare necesară apariția unei platforme profesionale cu acces liber pe care tinerii să își încarce portofoliile și care să poată fi accesată de către angajatori și potențiali colaboratori. Dacă ar trebui sau nu stabilit un sistem de notare pentru portofoliile urcate și cine ar fi în măsură să ofere note, părerile sunt împărțite. De asemenea, i-ar ajuta o serie de conferințe și workshopuri pe teme ca antreprenoriat, relaționare cu clienții, managementul timpului și al costurilor, legislație. Nu în ultimul rând, și-ar dori întâlniri de feedback între absolvenți și profesioniști, care să le evalueze proiectele și să le dea câteva direcții despre cum le-ar putea dezvolta.