The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Portretul Bucureștiului, semnat de un artist britanic

Interviu / 14 Oct 2014 / Maria Neneciu
  • Portretul Bucureștiului, semnat de un artist britanic
  • Portretul Bucureștiului, semnat de un artist britanic
  • Portretul Bucureștiului, semnat de un artist britanic
1/3
Mark Francis Williams este un artist britanic, stabilit în România de mai bine de 8 ani, perioadă în care a lăsat curajul și sălbăticia Bucureștiului să îl inspire și a creat lucrări care vorbesc despre timp, despre fluiditate și vulnerabilitate, despre continutiate și punct. Pe lângă orele împărțite între diversele tehnici artistice pe care le folosește, predă artă copiilor de la Școala Britanică din București și admiră dansul cablurilor încâlcite dintr-un oraș de care încă se mai bucură. Am stat de vorbă cu el depre cum se simte și cum inspiră Bucureștiul, despre experiența lui de expat și despre fragilitate.

Știu că locuiești de ceva timp în București și că ești îndrăgostit de acest oraș și de transfomările sale haotice. Care a fost primul lucru care te-a impresionat aici?
Primul lucru care m-a șocat la București, asta se întâmpla acum mai bine 8 ani, când am ajuns pentru prima oară aici, au  fost contrastele: pe strada pe care locuiam erau copii care se jucau desculți lângă un Rolls Royce sau lângă un Ferrari, iar al doilea lucru care mi-a atras atenția a fost sălbăticia mediului, neînfricarea lui. Printre blocurile gri de beton vedeai case cu o arhitectură fantastică, fațade neo-românești grozave și diverse exemple minunate de case Art Nouveau sau Art Deco. Iar toate păreau prăbușite într-o anumită dezordine sublimă. O călătorie la Obor sau pe Ștefan cel Mare îți dezvăluia, fără cortină, scara unei alte epoci. Deși fiecare clădire este ternă, gri, ceea ce șochează este imensitatea structurii pe care reușesc ele să o realizeze, dar numai împreună, cât sunt de dense și ce frumusețe monstruoasă ascund. Sunt o grimasă exotică care fascinează. Era un contrast absolut cu Brighton-ul pe care îl lăsasem în urmă în Anglia: conformist, ordonat, îmblânzit...plictisitor. Am iubit Bucureștiul din prima, cu toate sau poate tocmai datorită tuturor defectelor pe care le avea și le are, acest oraș mi s-a părut eliberator. Era un loc în care puteai să fi nesăbuit. Iar această experiență a fost amplificată de descoperirea petrecerilor underground care aveau  loc  în fabrici abandonate și în case vechi, fără ca întreaga poliție a orașului să fie alarmată de existența lor.

Cum ai perceput transformarea societății de aici?
Deși locuiesc aici de aproape 10 ani, nu pot să spun că am vreun insight despre cum a evoluat aceasta, cum s-a schimbat cetățeanul mediu să zicem. Sunt conștient că există în continuare probleme economice grave, că salariul mediu pe economie este foarte mic, că o mare porblemă este în continuarea corupția, dar aș fi ipocrit să spun că am experimentat sau perceput lucrurile astea la prima mână. Am cunoscut și oameni săraci, supărați, dar și oameni extrem de bogați și... supărați. Mi-e greu să vorbesc despre alții, nu știu ce ar putea să le facă viața mai bună sau mai ușoară, dar pot să spun că mă bucur când văd români care realizeză potențialul care există aici și nu îl caută cu disperare în alte țări. Fiecare lansare, fie că vorbim despre deschiderea unui nou loc în oraș, fie de un eveniment, este un motiv de optimism, iar asta se întâmplă atât de des aici. Vreau să fac parte din această societate în creștere, care se diversifică și rămâne totuși unică. Bucureștiul încă mi se pare fascinant, încă este la început, este încă imprevizibil, viu, te face curios să vezi ce aduce viitorul. 

Crezi că în București vorbim despre un proces de adaptare sau unul de supraviețuire?
Este o întebare bună, dar nu cred că pot să dau un răspuns relevant și educat în legătură cu situația de aici. O să răspund la modul general, cred că viața este în general despre adaptare, dar asta nu se traduce neapărat printr-un proces de așezare, de decantare, nu are o conotație negativă. Nici supraviețuirea nu are o conotație negativă. Adaptarea ajută la supraviețuire, oamenii se adapteză pentru a supraviețui și pentru a trăi (mai bine), fie că vorbim despre reorientarea unui business sau a unui produs sau despre o dietă pentru un stil de viață mai sănătos. Adaptarea înseamnă reinventare, reimaginare și rafinament, trebuie să sapi, să te dai peste cap, să urci pe val, da, este sănătos și important să te răzvrătești, să te plângi, dar doar când asta poate fi constructiv, altfel, trebuie să actionezi și să fii schimbarea pe care vrei să o vezi. Nu prea are sens să aștepți ca o autoritate sau alta să schimbe ceva, este mai important să devi propria ta autoritate. 
 
Să trecem puțin la arta pe care o faci. Cum este ea percepută aici? Există chimie între publicul de aici și operele tale?
O să îți povestesc ce s-a întâmplat cu ultimele lucrări. Am început să lucrez la ele undeva prin septembrie, iar în decembrie aveam 15 piese de care era mulțumit și pe care le-am pus online. Iar reacția pe care am primit-o a fost mai bună decât mă așteptam. Am primit tot felul de mail-uri din toată lumea, inclusiv de la câteva galerii de artă, o reacție foarte bună am primit și din România. Multă lume îmi spune că percep lucrările mele ca fiind întunecate, nu îmi dau seama dacă asta e bine sau rău.
 
Dar tu cum le percepi?
Eu le percep ca fiind preocupate de toleranță, de acceptare și poate de colaborarea cu frumusețea și moralitatea din acestea. Vin dintr-o societate obsedată de minimizarea defectelor, în care să fii ocupat și ordonat devin cele mai importante virtuți ale zilei și știu mulți oameni care se definesc prin orice axiomă este standardul astăzi. Asta orbește oamenii și îi face sceptici și închiși, inclusiv în fața artei. Așa că sunt norocos că fac ceva care comunică și nu doar la un nivel superficial.