The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Beth Dickstein despre importanța de a fi autentic

Interviu / 23 Noi 2015 / Mara Dănilă
  • Beth Dickstein despre importanța de a fi autentic
1/1
Beth Dickstein face parte din aristocrația industriilor creative din New York. Cu peste 30 de ani experiență în marketing, PR și publishing pentru branduri de design și lifestyle, Beth Dickstein este unul dintre cele mai respectate nume atunci când vine vorba despre design. Am stat de vorbă despre cel mai nou proiect al său, Be Original Americas, o companie care susține autenticitatea în design și care luptă împotriva fake-urilor.

 
Sunteți co-fondatoarea Be Original Americas, companie ce a fost nominalizată în "Top 10 World’s Most Innovative Companies of 2015 in Design" de către revista Fast Company, pentru reformularea conversației despre fake-uri. Ce v-a convis să preluați inițiativa și să conduceți această mișcare, cine sunt ceilalți membri fondatori, cum a început totul? 
 
E adevărat, sunt co-fondatoare, dar nu sunt membru oficial, întrucât îmi place să lucrez în spatele scenei. Membrii fondatori sunt Alessi, Artek, Bernhardt Design, Emeco, FLOS, Fritz Hansen, Herman Miller, Kartell, Ligne Roset, Cassina/Poltrona Frau/Cappellini și Vitra.
Totul a început în iulie 2012, cu un fost Vice President al Fritz Hansen N.A. care a participat la o licitație pentru o instalație de mari dimensiuni, la care dealerul a ales să cumpere copii în cele din urmă. A fost ultima picătură și m-a rugat să întreb în industrie dacă nu cumva mai sunt și alte companii care s-au săturat să lucreze pentru specificații care sfârșesc, în mod similar, prin a ajunge copii.
Am stat de vorbă cu conducătorii companiilor de mai sus și răspunsul a fost unanim: „Da! Hai să facem ceva în legătura cu asta!”. Am creat un manifesto și ne-am organizat într-un ONG care ac-ceptă membri. Facilităm discuții și conferințe în toată America de Nord, în showroom-uri, la târgurile de profil și în birourile designerilor. Avem peste 25 de parteneri media care ne acordă sprijin și spațiu media în SUA, America de Sud și Canada.
Având o carieră construită pe calitate și originalitate, precum și faptul că și clienții mei împărtășesc aceleași principii, m-a determinat să îmi doresc să educ un public mai larg în legătură cu importanța autenticității - în absolut tot ceea ce facem. Copiile ne afectează enorm de mult viețile în mod negativ, dintr-o mulțime de perspective: economică, de mediu, etică. 
 
Cum ați descrie piața de design din New York? Dar pe cea din restul Statelor Unite? Care e proporția între designeri independenți și marile companii?
 
E o piață extrem de activă, ca în majoritatea orașelor mari. Accesul la design excepțional este foarte facil. Orașele din restul Americii se bazează pe centre culturale și internet pentru design de calitate. Aici poate apărea o problemă, pentru că de multe ori găsești online fotografii frumoase ale unor copii și descrieri evazive care pot fi înșelătoare. 
În America sunt multe companii industriale foarte mari cum ar fi IDEO, Frog Design, Fuse Project și MNML, precum și mulți designeri independenți. Aș spune că proporția este undeva la 60% companii mari și 40% independenți, dar e doar o estimare.
 
Cine poate deveni membru Be Original Americas? Cum ajută Be Original Americas de-signerii independenți?
 
Oricine poate deveni membru, suporter sau follower accesând www.beoriginalamericas.com/join-us/. Cheia este să vorbiți despre asocierea cu organizația noastră și să ducem conversația mai departe. De asemenea, NOT ORIGINAL este un element activ de social media care expune copiile și conduce la produsul original pentru mai multe informații. Oricine poate semnala o copie și noi o expunem pe NOT ORIGINAL.
 
Un aspect asupra căruia se concentrează Be Original Americas este să încurajeze designerii să-și comunice mai bine poveștile, să creeze o conexiune mai puternică cu publicul. Spuneți-mi mai multe despre asta. 

Într-adevăr, ne dorim foarte mult asta și încurajăm mereu designerii în sensul ăsta, dar sunt foarte puțini cei care trimit materiale scrise sau video. Dacă aveți, ne-am bucura să le publicăm - trimiteți la beorignal@bdeonline.biz.
 
Sunteți de asemenea președinta BDE, o prestigioasă companie de PR, specializată în comunicarea pentru branduri de design și lifestyle. Ce v-a inspirat să alegeți această cale? Ați avut un mentor în cariera dumneavoastră?
 
Vin dintr-o familie săracă, dar mereu mi-au plăcut lucrurile frumoase. Mă inspiram din reviste și  bricolam diverse lucruri pentru casă. La începutul carierei mele am fost îndeajuns de norocoasă încât să lucrez pentru Metropolis Magazine și să ajut la dezvoltarea International Contemporary Furniture Fair.  Aceste două companii mi-au oferit cunoștințele și expunerea internațională către designeri și design de cea mai înaltă calitate.
 
Sunteți implicată în atâtea proiecte, cum arată o zi de lucru obișnuită pentru Beth Dickstein?
 
Nu am zile de lucru obișnuite, prin urmare nu am două zile la fel.  Ăsta este unul dintre motivele pentru care iubesc și mai mult ceea ce fac. Imaginează-ți cum e să lucrezi cu oamenii și clienții nemaipomeniți cu care lucrez eu în fiecare zi. Cine e mai norocos ca mine?
 
Cum arată agenda pentru următoarele luni, care sunt proiectele care vă entuziasmează cel mai mult?
 
Pregătim o mulțime de lucruri, atât intern cât și extern. Pentru Be Original Americas urmează întâlnirea anuală în New York, în februarie. Vom avea activități în jurul Maison & Object în Paris, Salone del Mobile la Milano în aprilie, și multe alte inițiative. Clienții noștri au multe inițiative, așa că planificăm 2016 cu o doză bună de creativitate pentru cele mai bune rezultate.