The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

5 din cartier // 26.02 - 04.03

/ 26 Feb 2018 / Lori Alexe
  • 5 din cartier // 26.02 - 04.03
1/1
Luna martie începe cu multe grade minus și vânt puternic, dar nu vă descurajați, am revenit cu „5 din cartier” sau lucrurile pe care nu vrem să le pierzi din vedere săptămâna aceasta. Facem o obișnuință din această rubrică astfel încât să fii întotdeauna la curent cu evenimentele de neratat din Cartierul Creativ.
 

 
1. Săptămâna Sunetului // 26. 02 - 04. 03

Săptămâna Sunetului a ajuns la cea de-a treia ediție și ne invită la o nouă serie de concerte, filme, prezentări și conferințe cu invitați din 5 țări. Mai multe detalii despre ce se întâmplă la noi în Cartierul Creativ, mai exact la Apollo111 Barul, UNMB și Control Club în descrierea evenimentului sau pe site.

2. Mărțișoare în Cartierul Creativ // 27. 02 // @The Institute

Vine, vine primăvara! Mărțișoare-n toată țara. Și în Cartierul Creativ. Marți, 27 februarie, vă așteptăm la The Institute, The Cafe, de pe Strada Știrbei Vodă nr. 104-106 începând cu 17:00, cu mărțișoare, broșe și cărți de la vestitorii primăverii. Mai multe informații în evenimentul de pe facebook, Mărțișoare în Cartierul Creativ.

3. Contemporary Dance Workshop cu Attila Bordas // 01. 03 - 04. 03// @Linotip

Ce ziceți de puțină mișcare? Attila Bordás susține un atelier în care oferă cursanților posibilitatea de a experimenta dansul contemporan și uneltele de mișcare scenice. Se întâmplă la Linotip - Centru Independent Coregrafic la începutul lunii martie: Contemporary Dance Workshop cu Attila Bordas.

4. Piesa „Tatăl meu, preotul” // 02. 03 // @Apollo 111 Teatrul

Spectacolul „Tatăl meu, preotul” spune povestea lui Andrei, un tânăr gay care, atunci când tatăl lui (preotul unui mic orășel de provincie) îl obligă să strângă semnături pentru inițiativa Coaliției pentru Familie de a modifica Constituția, decide să-și facă coming-out-ul. Povestea este una despre maturizare, acceptare, despre o criză a "familie tradiționale" românești pusă într-un spectacol alert, care îmbină proiecțiile video cu muzica și cu o distribuție care funcționează perfect.

5. Pâine și Vin // L-D 17:00-23:00

Pâine și Vin
 este un gastropub și wine bar de pe Strada Ion Brezoianu nr. 4 devenit renumit pentru bucatele alese, vinul bun și atmosfera plăcută din spațiul amenajat impecabil de Corvin Cristian și echipa sa talentată. Din meniu vă recomandăm: platoul cu brânzeturi, platoul vegetarian sau platoul românesc, precum și pizza cu diferite tipuri de aluat și combinații de ingrediente (pizza din Alsacia, jar mexican, flatbread dospit sau cocă nordică cu secară). Mai multe detalii aici