The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Fashion Day Out: AFMF

Articol / 22 Oct 2018 /
  • Fashion Day Out: AFMFAFMF
  • Fashion Day Out: AFMFAFMF
1/2
Cartierul Creativ se bucură de o concentraţie impresionantă de showroom-uri, concept store-uri şi ateliere de fashion, aşa că te invităm pe un traseu al celor mai şic poveşti de cartier ca să îţi facem cunoştinţă cu designerii sau antreprenorii din spatele lor.

AFMF
Aesthetic Freedom Manufactured for Fun este un brand de design vestimentar ce are ca element central libertatea - fie ea libertatea de a călători, de exprimare, de a evada, fie libertatea estetică. Într-o curte cu multă umbră, căţei și vecini simpatici, Ana, iniţiatoarea acestui brand, și Bianca, parte din echipa AFMF de mai bine de trei ani, ne-au povestit despre istoria brandului, dar și despre relaţia lor cu Cartierul Creativ, o relaţie de durată și cu mai multe adrese.

“Absolventă a Facultăţii de Cibernetică și cu un job în IT, am simţit nevoia de a îmbina cele două părţi ale personalităţii mele, cea creativă și cea tehnică, și am început un curs de design vestimentar. Brandul s-a dezvoltat treptat, printr-un proces chibzuit care durează de câţiva ani“, ne-a povestit Ana despre începuturile AFMF în curtea fostului lor showroom de pe Berthelot.

“Pe Berthelot, am stat un an și jumătate și ne-am simţit ca acasă. Am avut showroom-ul într-o casă cu pereţi înalţi, cu o scară galbenă care devenise simbolul locului, și eram înconjurată de oameni simpatici”, ne-a povestit Bianca, de data aceasta din noul sediu de pe Brezoianu 53, tot în inima Cartierului, acolo unde avuseseră, de fapt, și primul buletin creativ.

Despre relaţia lor cu zona acestea ne-au povestit:“Nu știu dacă Cișmigiul, cafenelele sau faptul că descoperim în fiecare săptămână locuri interesante ne-au influenţat alegerile, dar cu siguranţă este zona potrivită pentru AFMF. Nu am renunţat la spaţiul din Brezoianu nici în timpul șederii pe Berthelot, ci am mutat doar showroom-ul și am decis să ne întoarcem, din motive de logistică. Pentru noi, e important însă că am rămas în Cartier, mai ales în această perioadă, în care s-a transformat într-un pol creativ al Bucureștiului”, ne-au mai povestit acestea. Dacă vreţi să le faceţi și voi o vizită și să aflaţi mai multe despre universul creativ al acestora, o puteţi face cu o programare.
afmf.ro