The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Forumul Cultura în Educație, cu Raluca Bem Neamu și Șerban Iosifescu

Interviu / 13 Apr 2016 / Laura Apostol
  • Forumul Cultura în Educație, cu Raluca Bem Neamu și Șerban Iosifescu
  • Forumul Cultura în Educație, cu Raluca Bem Neamu și Șerban Iosifescu
1/2
Forumul Cultura în Educație scoate la lumină importanța asocierii dintre cultură și educație. Pentru această primă ediție a proiectului, sunt așteptați la dezbateri toți cei interesați de implicarea culturii în învățământul autohton: specialiști, profesori, părinți.

Evenimentul va avea loc în perioada 8-10 aprilie 2016, fiind găzduit de ARCUB Gabroveni. Forumul Cultura în Educație este organizat de Asociația MetruCub - resurse pentru cultură. Programul complet poate fi accesat aici.

Am discutat cu Raluca Bem Neamu - specialist în educație muzeală și membru fondator al asociației Da’DeCe - și cu Șerban Iosifescu, directorul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. Ne-au vorbit despre Forum, despre ceea ce implică relația cultură-educație încă de la o vârstă fragedă și existența acestui fenomen în România.

RALUCA BEM NEAMU

În cadrul Forumului pentru educație, vei vorbi despre storytelling ca metodă de educație culturală. Ce este asociația asociația Da’DeCe, ce ne poți spune despre această metodă de educație culturală (storytellingul) și cum a integrat asociația voastră acest instrument în programele și proiectele pe care le-a derulat până acum?

Asociația Da’DeCe s-a înființat exact acum 5 ani, când și-a propus (încă reușește să facă acest lucru), să atragă către instituții culturale și în mod special către muzee un public atipic, format din copii interesați de lumea culturală (în fine, ei sau părinții lor). În acest sens, creăm programe interactive pentru familii cu copii între 2 și 12 ani sau copii din clase școlare, programe care pornesc de la obiecte semnificative din punct de vedere cultural, fie că ele sunt obiecte de muzeu sau clădiri, străzi sau sunete, povești sau filme, artă sau cărți. Raportarea se face natual, dar și plin de sens, copiii fiind invitați să se joace și să descopere prin medierea noastră că există o bucurie a culturii care e ușor de perceput de la cele mai mici vârste. Ne-am creat o comunitate solidă și fidelă de familii cu copii mici sau cadre didactice care ne vizitează cu aceștia, care văd în cultură ceea ce vedem și noi: o ocazie de a ne pune întrebări multe, de a afla o parte dintre răspunsuri, iar altele să ne rămână de descoperit, de a ne bucura de trecut, dar și de creativitatea prezentului și de a fi împreună cu oameni asemănători nouă. În paralel cu tematica culturală am dezvoltat și un stil de interacțiune care să răspundă unor nevoi psihologice și de dezvoltare a copilului: încurajăm participarea în familie, folosim principii de educație concretă, facem din expozițiile puțin interactive o ocazie de a ne juca cu obiecte, astfel încât mesajul să fie ușor de perceput și atractiv, folosim tehnici si metode interactive și construim un mediu de comunicare deschis și cald, în care copiii se simt bine și încrezători. Una dintre metodele cel mai des folosite de către noi este storytellingul. Totul a început cu participarea la un seminar internațional în timpul căruia am înțeles cât de eficientă și populară este această metodă în muzee. La începuturile carierei am testat-o în diferite contexte, pentru ca în cele din urmă să ne îndrăgostim de ea. Am folosit-o pentru diferite categorii de public, am identificat diferite moduri de a o folosi în funcție de context, de obiectele pe care am vrut sa le punem în valoare și de nevoile educative ale celor pe care îi invităm la povești. Și pentru că exemplele sunt întotdeauna mai elocvente decât niște principii, iată cu ce povești i-am încântat pe copii și pe adulții veniți cu ei: „La Palat animat” a fost un proiect care s-a desfășurat într-un loc plin de povești (am avut chiar probleme serioase în a selecta o singură perioadă istorică din lunga serie de evenimente care marcase locul): Palatul Mogoșoaia. Aici am creat un program în care unul dintre fiii lui Brâncoveanu, îmbrăcat de epocă, îi primea pe invitați și îi plimba prin propriul palat pentru a evoca evenimente cotidiene sau chiar din cele care au marcat istoria. Impactul era extraordinar, autenticitatea actorului și pasiunea transmisă făceau din traseul propus o adevărată experiență pentru copiii care credeau în personaj și înțelegeau aspecte importante dintr-un trecut altfel obscur. Au urmat alte proiecte a căror gazdă era Regina Maria (în spațiul Tezaurului din Muzeul Național de Istorie a României – „La ceai cu Regina”), apoi „Minunatul teatru-geamantan al Baronului de Lowendal”, plin de povești pe care copiii trebuiau să le finalizeze. Astfel, acest proces creator de construire de povești se declanșează în clase sau în grupuri de familii, într-o manieră profesionistă și asumată, prin metoda kamishibai (teatrul de hârtie), o metodă complexă, dar și foarte formativă de a genera povești, de a le ilustra, pentru ca apoi tot cei mici să le dramatizeze. Toate aceste proiecte au însemnat și pentru noi un proces de învățare permanent, întrucât erau folosite pentru prima dată în muzee din România sau propuse în forma aceea, de fiecare dată am adus un element inedit și de experiment, dar l-am condus apoi spre un proces matur prin repetiție și construcție conștientă. Avem acum o experiență solidă cu această metodă și un public obișnuit cu provocarea, care are un interes evident pentru „nou” în metode educative de educație culturală. O combinație benefică, aș zice, care poate construi mai departe abordări inedite în acest domeniu.

De ce crezi că este important ca educația să fie conectată de cultură și care crezi că sunt principalele obiective ale acestei intersecții? De ce este util ca cei mici să fie expuși la cultură cât mai devreme și care au fost rezultatele altor sisteme care au înțeles și au știut să integreze în educația publică programe care vizau acestă expunere și apropiere?


Cum cei din asociație suntem persoane care am fost expuse de mici la fenomenul cultural, ne este foarte greu să facem disjuncția între educație și cultură, melanjul dintre ele fiind firesc și asumat. Era cumva spiritul epocii de când eram mici, pe care acum îl observăm mai greu la generațiile noi. Intersecția dintre educație și cultură suprapune ce este mai bun din fiecare, le potențează în parte și generează avantaje greu de obținut dacă le abordăm separat. Asemenea multidisciplinarității ca principiu aducător de valoare, cultura în educație formează abilități greu de dezvoltat în lipsa aportului cultural: creativitatea, gândirea critică, capacitatea de conceptualizare, dezvoltarea imaginației, modul critic de a te raporta la diferite forme de artă, capacitatea de a te exprima artistic și sunt atât de multe, că aș umple pagini întregi. Touși, trebuie subliniat faptul că educația culturală nu este numai un scop în sine: să înveți să pictezi sau să cânți la un instrument. Te ajută foarte tare în multe alte domenii decât în artă și muzică, îți dezvoltă abilități necesare petru alte materii și pentru viață, până la urmă. Aceasta este o concluzie științifică, susținută de studii în domeniu. În prezent, țările care pun pe primul loc creativitatea sunt cele mai dezvoltate, iar raportul acesta nu este deloc întâmplător, plecând de la nivel personal la național sau multinațional, principiul funcționează perfect.

De ce considerați oportună organizarea unui astfel de Forum și mai ales ce așteptări aveți de la această primă ediție?

O astfel de întâlnire era necesară de mult, în primul rând pentru strângerea laolaltă a unor oameni interesați de aceeași temă. Apoi, schimbul de experiență și de bune practici constituie o altă nevoie a profesioniștilor din cele două domenii. Să vezi efectele benefice ale întâlnirii dintre educație și cultură îți dă speranță și spor, entuziasm și motivație. Identificarea unor nevoi la nivelul profesioniștilor care vor participa mi se pare o direcție de dezvoltat, cu scopul ca noi politici publice să fie formulate și să genereze un impact pe termen lung. Este un proces lung, dar necesar, început prin proiectul „Susține cultura în educație”.

Care crezi că sunt următorii pași firești care ar trebui făcuți pentru o mai bună integrare a culturii în educație, în România?

Iată doar câteva direcții de dezvoltare utile pe termen scurt și mediu: creșterea importanței domeniilor artistice și culturale la nivel de politici publice, introducerea în curricula școlară a unor materii mai ușor asimilate culturii, crearea unui cadru de colaborare dintre artiști, ONG-uri și școală, încurajarea colaborării dintre instituții culturale publice și școală, flexibilizarea colaborării dintre instituțiile din cele două domenii.

Ce planuri de viitor aveți cu asociația Da’DeCe?

Vom continua colaborările cu instituțiile culturale deschise care își doresc public curios în spațiile lor, vom dezvolta în continuare metode și tehnici educative inovatoare de raportare la cultură pentru diferite categorii de public, dar sperăm ca pe termen mediu să deschidem și un spațiu nou bazat pe principiile pe care le-am enunțat la prima întrebare, în care copiii să fie liberi să descopere cât de frumoasă și palpitantă este cunoașterea, în care să vină și să revină cu bucurie, un spațiu al întâlnirilor dintre idei și sentimente, oameni și valori. Este un plan pe care l-am început, dar pe care îl păstrăm secret deocamdată, pentru ca el să aibă tihnă și spor să crească.


ȘERBAN IOSIFESCU

Povestiți-mi pe scurt despre ARACIP. Cum este organizată, care sunt principalele obiective asumate ale acesteia și ce priorități aveți pentru a le îndeplini?

ARACIP este o instituție publică, aflată în subordinea Ministerului Educației, dar autonomă față de acesta (având personalitate juridică și buget propriu), al cărei scop este evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de învățământ preuniversitar, inclusiv acreditarea acestora. Pentru acest lucru, există standarde naționale de calitate și metodologii de evaluare externă, aprobate prin hotărâri de guvern și prin ordine ale ministrului educației, aplicate atât instituțiilor de învățământ publice, cât și celor private. Standardele de calitate sunt de trei feluri: de autorizare (folosite la evaluarea externă pentru autorizarea de funcționare provizorie, înainte ca școala sau grădinița să funcționeze), de acreditare (care reprezintă nivelul minim de calitate acceptat în sistemul de învățământ preuniversitar) și de referință (care indică nivelul optim de calitate pentru educație). 
Înainte să înceapă să funcționeze, o școală sau o grădiniță trebuie să dovedească respectarea standardelor de autorizare, care se referă, mai ales, la infrastructură, dotări, avize și autorizații (sanitară, PSI etc.). Instituțiile autorizate pot angaja personal și desfășura procesul de învățământ, dar nu pot elibera acte de studii, doar cele autorizate putând face acest lucru. După un ciclu de învățământ (de exemplu, 3 ani la grădiniță, 5 la învățământ primar, 4 la gimnaziu sau liceu, 2-3 la învățământul postliceal, 2-3 la cel profesional etc.), instituțiile de învățământ trebuie să vină la acreditare, standardele respective referindu-se nu numai la logistică, ci și la personal, la oferta educațională, la proiectarea și realizarea curriculumului etc. - conform prevederilor legale existente. Autorizarea și acreditarea sunt confirmate prin ordin al ministrului educației. După acreditare, la fiecare 5 ani, fiecare unitate de învățământ este evaluată periodic, de fiecare dată fiind certificat și nivelul de calitate. În plus, fiecare unitate de învățământ face și o evaluare internă (de acest lucru ocupându-se Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității, care există în fiecare unitate) care se concretizează anual printr-un Raport Anual de Evaluare Internă a calității (RAEI). Aceste rapoarte sunt publice și pot fi găsite, pentru circa 80% dintre unitățile de învățământ, pe site-ul http://aracip.eu. ARACIP dispune de un corp de evaluatori colaboratori externi (circa 600), formați special în acest sens.
În prezent, avem trei mari priorități. Prima se referă la eliminarea totală a documentației necesare pe hârtie, scop atins începând cu 2016, toată documentația și derularea proceselor de evaluare internă și de evalare externă derulându-se online. A doua prioritate este finalizarea evaluării externe periodice pentru toate unitățile de învățământ din România (mai sunt de evaluat circa 2000 de unități din totalul de circa 7000) și cea de-a treia dezvoltarea a unor noi standarde (mai adaptate societății în care trăim, da și mai exigente) și a unei noi metodologii de evaluare externă (mai simple și mai clare).

Participați în cadrul Forumului Cultura în educație la dezbaterea „Cum conectăm cultura și educația la nivel național?” Care ar fi, din punctul dumneavoastră de vedere, principalele instrumente prin care se poate conecta cultura la educație și de ce considerați important acest lucru?

Este evident că educația, în orice societate, transmite o anumită cultură și anumite valori pe care acea cultură le deține și promovează. În scop educațional, cultura este transpusă într-un curriculum, adică într-un parcurs educațional pe care orice viitor și actual membru al societății trebuie să-l parcurgă pentru a deveni membru cu drepturi depline în societatea respectivă. Ca urmare, curriculumul este cel care definește ceea ce societatea consideră că un membru al ei trebuie să știe, să fie capabil să facă și să dorească.
Din păcate, la noi, educație este înțeleasă, încă, mai ales ca transmitere de cunoștințe, dinspre profesor către elev. Iar elevul trebuie doar să ”știe” anumite lucruri și, într-o mai mică măsură, să fie capabil să-și facă anumite lucruri și să se comporte într-un anume fel.  Această limitare a devenit contraproductivă, mai ales acum, când orice informație este accesibilă instantaneu și mult mai complet decât o poate deține orice profesor. Mai mult, orientarea școlii către conformism (să faci ce zice profesorul) a devenit și ea contraproductivă într-o societate multietnică, multiculturală și care prețuiește diferența. De aceea, și rolul profesorului trebuie să se schimbe - de la simplu transmițător de informație și ”dresor” de comportamente, în facilitator al procesului de învățare, în descoperitor al talentelor, avute de fiecare copil și om, și în ghid sau companion în acest proces de învățare, proces care să dezvolte autonomia, plăcerea de a învăța și capacitatea de integrare în această societate a diferențelor. În societatea de azi sunt necesare gândirea critică și autonomia intelectuală și morală, adaptarea firească și rapidă la schimbare, învățarea permanentă, pe tot parcursul vieții și din toate situațiile de viață, comunicare susținută și colaborare permanentă (pentru că suntem o ”societate conectată”).
Este evident că, în acest context, educația artistică ar trebui să joace un rol tot mai important (vezi și luările de poziție ale unor specialiști recunoscuți, de exemplu, Ken Robinson) tocmai datorită necesității de dezvoltare a creativității, a adaptabilității etc. Nu trebuie uitat nici potențialul transdisciplinar al artelor: s-a demonstrat, în cadrul proiectului ”Susțin cultura în educație” și în alte inițiative și programe de acest fel, cât de eficiente pot fi aceste combinații: matematica prin desen sau prin mișcare, dezvoltarea inteligenței emoționale prin teatru, ”pluralizarea” mesajului educațional prin educația la muzeu etc. De aceea, susțin aducerea artelor și a culturii, în general, în școală tocmai datorită calității unui astfel de demers: educația poate deveni, astfel, mai utilă, mai interesantă, mai eficientă.

Cum se poate implica Agenția pe care o conduceți în o mai bună conectare a culturii și educației și ce vă propuneți concret?

Noi nu avem atribuții legale privind elaborarea și implementarea politicilor publice din educație. Totuși, rapoartele noastre privind calitatea, trebuie luate în considerare în elaborarea acestor politici. Singura posibilitate de influențare directă a modului de furnizare a serviciilor educaționale este prin standardele de calitate. Noile standarde, propuse de ARACIP și pilotate în peste 600 de unități școlare, se află în dezbatere publică. Noile orientări se găsesc în cea de-a doua Declarație de principii și în proiectul noilor standarde.

De ce considerați oportună organizarea unui astfel de Forum și mai ales ce așteptări aveți de la acestă primă ediție și mai ales de la dezbaterea din a cărui panel faceți parte?

Orice inițiativă de acest fel, care duce la o viziunea educațională integrată, prietenoasă, adecvată societății în care trăim și care aduce împreună cât mai mulți actori, este mai mult decât binevenită, mai ales pentru că acest tip de abordare privește ființa umană în integralitatea ei, ca ”rațiune” plus ”simțire” plus ”acțiune”.