The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Focus Grup Teatru//Film - Un lung șir de compromisuri

Articol / 13 Sep 2016 / INSTITUTE.RO
  • Focus Grup Teatru//Film - Un lung șir de compromisuri
  • Focus Grup Teatru//Film - Un lung șir de compromisuri
  • Focus Grup Teatru//Film - Un lung șir de compromisuri
  • Focus Grup Teatru//Film - Un lung șir de compromisuri
1/4
Pentru a mapa mai bine nevoile și dorințele studenților, ale profesorilor, dar și realitățile pieței, am inițiat  o serie de focus grupuri pe cele patru  mari domenii ale proiectului DIPLOMA: Arhitectură, Arte Plastice, Arte Decorative, Teatru și Film. Am plecat de la premisa că concluziile acestor întâlniri vor fi cel mai bun și relevant ghid pentru modul în care vom putea dezvolta în viitor proiectul DIPLOMA, alături de partenerul nostru Unicredit Bank. 

Să fii absolvent de teatru și film în România este o adevărată provocare. Pe diplomă eşti numit ,,prestator de activităţi artistice”, iar costurile pentru această calificare sunt mari, cu toate că, după absolvire, e greu să supravieţuieşti. Departe de bugetele filmelor de la Hollywood, actorii români se orientează de la o vreme spre teatrul independent şi scurt metraje cu buget redus.
 
În cele două discuții pe care le-am inițiat, atât alături de studenții și absolvenți de la regie, actorie și imagine, cât și cu profesori și stakeholderi din domeniu, am încercat să identificăm problemele recurente pe care aceștia le resimt atât în perioada de școlarizare, cât și în anii de imediat după absolvire.
 
În momentul de față există multe tensiuni și nevoi neacoperite ale studenților și absolvenților de teatru și film. Ele constau în principal în lipsa de resurse, în slaba implicare a profesorilor în proiectele pe care doresc să le desfășoare independent și în imposibilitatea de a aplica ceea ce învăța într-un context practic. Aceste tensiuni sunt (re)cunoscute doar într-o mică măsura de profesori și stakeholderi, ceea ce îngreunează și mai mult situația în care se află studenții, aceea de a nu găsi un sprijin real în interiorul institutiei de învățământ.



Principalele linii ale discuției s-au concentrat pe contextul socio-economic și politic care nu oferă, în prezent, premisele dezvoltării pieței de consum cultural. Problemele sunt cauzate, în mare măsură, de cifrele mari de școlarizare. Concret, universitățile de profil școlarizează în fiecare an mai mulți absolvenți decât poate piața să asimileze, cărora le este greu să își găsească un loc de muncă. Implementarea autohtonă a sistemului Bologna (și mai ales finanţarea per student) a dus, nu neapărat previzibil, la creșterea numărului de locuri la specializarea în cauză. Astfel, în zece ani, numărul de absolvenţi care ies ca actori de pe băncile UNATC s-a triplat. 
 
Conștiința realității de după terminarea studiilor se trezește abia în momentul absolvirii, iar impactul îi dezechilibrează pe majoritatea dintre ei. Studenții se întâlnesc cu obstacolele angajării imediat ce termină facultatea, iar șocul este cu atât mai mare cu cât își dau seama că au nevoie de calități de antreprenori pentru a se realiza în cariera, nu doar de cunoștințe teoretice și de talent. Arta pură sau pasiunea nu aduc întotdeauna venituri, așadar studenții și absolvenții se văd nevoiți să presteze activități care nu le aduc împliniri profesionale, dar le asigură o sursă de venit. Așadar absolvenții trebuie să învețe să se descurce să lucreze cu resursele limitate de care dispun și să se adapteze la specificul pieței, să poată juca oriunde, chiar și în spații improvizate sau neconvenționale, să învețe să facă producție și management de proiect, chiar dacă acestea nu țin neapărat de specializarea lor. Suportul oferit de parteneri externi și colaborarea facultăților cu specialiștii din piată pare să fie o primă soluție optimă la problema integrării absolvenților pe piața muncii. Însă, în primul rând trebuie deschis un dialog pentru ca profesioniștii și tinerii aspiranți din domeniu să se cunoască pentru a putea avea acces la potențiale oportunități de angajare sau la stagii de practică.
 
“La noi nu există internshipuri, așa cum sunt în toate meseriile. Chiar cred că ar folosi foarte mult, nu ştiu în ce constă sau cine ar putea să susţină asta, dar să poţi să te duci şi să capeţi măcar experienţă, să fii plătit cu minim cât să îţi permiţi să stai câteva ore pe zi. Şi aşa îţi creezi şi mediul în care să arăţi şi că poţi şi că vrei.” (Studenta Actorie UNATC)


 
În momentul de față nu există o imagine clară a activităților pe care le întreprind absolvenții de la teatru și film după încheierea studiilor. Din datele mentionate de către unul dintre participanți, conform estimarilor ANAF din 2015, 72% dintre absolvenții de teatru și 51% dintre absolvenții de film plătesc impozite, însă nu se cunoaște dacă domeniul în care aceștia ajung să activeze are legătura cu studiile absolvite.

Atât profesorii cât și profesioniștii din domeniu văd ca soluție pentru reușita în domeniu preocuparea încă din timpul facultății pentru activități care le pot influența viitorul. Există convingerea că studenții ar trebui pregătiți încă din primii ani de studiu pentru a-și crea așteptările corecte față de posibilitățile de integrare pe viitor.  În opinia profesorilor și a stakeholderilor, studenții ar avea nevoie de o mai bună îndrumare, individualizată, în funcție de abilitatile fiecăruia, pentru a urma calea ce i se potrivește cel mai bine pentru a reuși în carieră. 
Astfel, s-a trasat destul de clar diferența dintre studenții din generațiile anterioare, care erau mai implicați și mai idealiști, și cei din generațiile actuale, care nu mai citesc la fel de mult, nu mai au o cultură generală la fel de solidă, ceea ce constituie un neajuns atât în asimilarea modelelor de studiu, cât și în tehnicile de predare ce trebuie adaptate de către profesori (de exemplu, mai puține referiri la alte scrieri/paradigme/referințe în cursurile predate).
 
“Ei nu au conștiința faptului că rostul lor pe lume este să facă cultură. Ei au conșiința faptului că fac actorie, că fac o meserie, că își caută un loc pe o scenă și că trebuie să trăiască din asta. Ei nu mai au conștiința faptului că sunt om de cultură, ceea ce cei vechi aveau.” (Lector UNATC)
 
Un alt punct sensibil discutat de fiecare dintre cele două grupuri a fost relaţia dintre secţiile din universități, în special relaţia dintre Actorie şi Regie/Imagine. Cea mai blândă formulare ar fi că între ele există o relaţie formală, care se concretizează prin trei module comune de patru săptămâni, în primii doi ani de facultate, unde studenţii de la Regie distribuie studenţi de la Actorie pentru examenele lor. În realitate, mai mult de jumătate din studenţii de la Actorie nu lucrează cu studenţii de la Regie sau de la Scenografie, și se întâlnesc doar pe holuri sau în cafenelele de lângă şcoală. Așadar, în loc să se încurajeze formarea de echipe artistice care ar putea lucra şi după terminarea facultăţii în proiecte comune, se neglijează orice formă de lucru între specializări, iar comunicarea între secții este defectuoasă, există o teamă de a se şti ce e în bucătăria fiecăruia. Frustrările regizorului/operatorului/scenaristului român sunt cultivate și întreținute încă din școală și se încadrează în categoria „oul sau găina“, iar ideea că producțiile de film și teatru sunt un demers artistic colectiv nu este aproape deloc promovată. 

Nevoia existenței unui mediu propice socializarii și colaborării a fost semnalată în ambele discuții, iar una dintre soluții este dezvoltarea unui HUB,o rețea unde persoanele interesate (profesori, studenți și absolvenți din toate specializările, reprezentanți ai caselor de producție, regizori cu experiență) să se întâlnească periodic pentru a se cunoaște, pentru a împărtăși experiențe și pentru a începe eventuale proiecte comune, un prim pas în formarea unei echipe care să deruleze un proiect de film sau de teatru cap-coadă.