The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

Cultura în educație

Interviu / 06 Ian 2016 / Maria Neneciu
  • Cultura în educație
  • Cultura în educație
  • Cultura în educație
1/3
Proiectul Susține cultura în educație își propune să susțină realizarea unor programe culturale cu o dimensiune educațională, prin dezvoltarea unei rețele de profesioniști și organizații și a unor resurse despre practici și politici publice în domeniu, din convingerea că participarea la actul cultural de la o vârstă fragedă este benefică, aceasta dezvoltând capacitatea de exprimare și autoreprezentare, dar și sensibilitatea culturală și anumite abilități și aitudini, cât și capacitatea de autoeducare și gândirea critică.
 
Am stat de vorbă cu Raluca Iacob Pop, Președinte al Asociației MetruCub - resurse pentru cultură și inițiator și coordonator al proiectului Susține cultura în educație, de la care am aflat mai multe despre acest proiect-cadru, cât și despre echipa din spatele acestuia.
 
Povestește-mi mai multe despre ce înseamnă programul Susține cultura în educație. Cum a început el, când și cine l-a inițiat?
A fost o întâlnire cu noroc între mai multe idei și oameni. Aș spune că suntem două persoane care am mișcat lucrurile în 2013, eu și Mihai Iacob, cercetător în domeniul educației. Am în fața ochilor momentul în care, la o cafea, am început să vorbim cum ar fi să lucrăm împreună pentru a contribui la profesionalizarea practicilor culturii în educație și a le conecta mai bine la politicile publice, a le sprijini, cum am tatonat diversele variante și am decis să începem cu activități punctuale, pentru a-i da șansa să crească organic. Imediat lângă noi sunt mulți alții care ne-au inspirat, cu care am discutat și fără de care nu am fi ajuns să conturăm lucrurile așa cum am făcut-o. Dintre ei, aș numi-o pe Ștefania Ferchedău, prietenă și manager cultural, implicată în mai multe proiecte de intervenție culturală, cu care am împărtășit dorința de a contribui la susținerea și formarea artiștilor care lucrează cu copii și tineri și o mai bună angajare a școlii și comunității în proiectele acestora. Apoi, este domnul Nicolae Mandea, profesor la UNATC și un neobosit susținător al artiștilor, care își asumă rolul de pedagog și dezvoltă receptivitatea artistică în rândul unui public tânăr în strânsă colaborare cu școala. Ei sunt oameni cu viziune, care ne-au ajutat să problematizăm și să înțelegem cum poate deveni eficientă intervenția noastră comună pentru a promova și dezvolta domeniul. Nu în ultimul rând, mai sunt aceia care, prin proiectele pe care le realizează, ne-au făcut să vedem diferitele feluri de a interveni cultural în viața copiilor, lucrurile bune care merită cunoscute de mai mulți. Ne-am dat seama din primul moment că ei trebuie să fie în prim plan, realizările lor, pe lângă care noi trebuie să intervenim pentru a-i ajuta să problematizeze procesele de lucru, impactul pe care îl au, susteanabilitatea demersurilor, relația cu comunitatea profesională etc. 
 
Am pus toate aceste lucruri cap la cap atunci când am identificat ocazia de a lucra pe termen lung în zona culturii în educație, și anume atunci când am aflat despre fondul de mobilitate din cadrul Fondului ONG (Granturile Spațiului Economic European în România). Eu știam din 2008 despre programul Rucsacul Cultural din Norvegia, un program național minunat, de expunere artistică a fiecărui elev în cadrul unui parteneriat între școli și organizații culturale, și am văzut ocazia de a conecta preocupările noastre la această oportunitate, să mergem efectiv acolo și să vedem cum fac ei lucrurile să se întâmple. Cel mai apropiat echivalent al acelui program în spațiul românesc este program Școala altfel, dar diferențele sunt colosale.
 
Din acel punct, lucrurile au crescut organic, noi am decis să investim în idee prin organizarea voluntară a unor întâlniri de dezvoltare a unei comunități de practică, am aplicat la diverse fonduri fiind inspirați de feedbackul extrem de pozitiv primit și am reușit să câștigam grantul din Fondul ONG. În acest moment programul Susține cultura în educație se dezvoltă în sensul unui generator de comunități de practică a celor care aduc arta și patrimoniul în școală, iar felul în care facem asta este prin organizarea de formări, întâlniri deliberative, prin elaborarea de resurse de cunoaștere (analize despre nevoile profesori, despre tendințele în domeniu, în România și în străinătate, despre arhitectura instituțională a școlii din perspectiva parteneriatelor etc), prin formularea de recomandări de politici publice, conferințe.  A fost o șansă pe care am valorificat-o. Nu cred că am fi ajuns să realizăm ce am realizat dacă am fi peticit demersul din mai multe finanțări mici. A fost nevoie de acest angajament de termen mai lung, de posibilitatea de a planifica ce urma să facem având un sprijin financiar garantat pentru a realiza ceva coerent și consistent, cu perspective reale de dezvoltare după aprilie 2016, când se termină grantul principal. Partenerii organizaționali ai proiectului sunt Asociația MetruCub – resurse pentru cultură, Centrul pentru Educație și Formare „Sintagma”, Fundația Gabriela Tudor, Fundația pentru o societate deschisă și UNATC. 
 
Cum ați realizat Arhiva de proiecte? De ce ați considerat necesar ca aceasta să existe și care au fost criteriile pe care un proiect trebuia să le îndeplinească ca să fie indexat aici?
Ideea arhivei de proiecte îi aparține Ștefaniei Ferchedău și pleacă de la constatarea faptului că nu avem o memorie a domeniului, a practicilor din zona culturii în educație. Această situație face ca în multe situații să se reinventeze roata, să se repete greșeli și să se meargă mai greu înainte, pentru a dezvolta proiecte și programe de calitate. Aceasta este o componentă, deci, cea de învățare. De asemenea, mai este vorba și despre recunoașterea valorii și promovarea acelor inițiative de calitate, care se pot constitui în exemple de bună practică. Practicile din domeniu parcă au explodat în ultimii ani, dar calitatea multora dintre programe este îndoielnică. Fără a spune că noi suntem acei specialiști care dețin adevărul absolut despre calitatea programelor cultural-educaționale, dorim totuși să promovăm acele inițiative care ni se pare că rețin un set de criterii de valoare care au fost confirmate de studiile de specialitate.  O să amintesc doar căteva, care mi se par cele mai importante: contribuția proiectului la dezvoltarea capacităților de exprimare și autoreprezentare ale copiilor; includerea unei componente de acompaniere psihologică, reflecție critică, soluționarea problemelor apărute și contracarare a riscurilor inerente lucrului cu copiii; dimensiunea colaborativă și calitatea parteneriatului între artiști/organizație și școală/ instituție publică sau comunitate; capacitatea de autoformare, instruire și profesionalizare a organizațiilor/artiștilor și a profesorilor implicați în proiecte. Aceste criterii sunt o adaptare a concluziilor lucrării ”The Wow Factor: Global research compendium on the impact of the arts in education” (Anne Bamford, 2006).
 
De ce credeți că este important să fie încurajată cultura în școală și cum vă propuneți să puneți presiune pe autorități pentru a dezvolta această direcție?
În primul rând, aș spune că prezența culturii în școală îmbracă forme diverse, fiecare importantă și cu un potențial specific. De pildă, cadrele didactice pot integra tehnici artistice, de exemple din teatru sau dans, pentru a preda oricare dintre materiile de la clasă, pentru a dezvolta competențe-cheie care sunt de multe ori neglijate, cum ar fi cea de a învăța să înveți. La fel, pot valorifica patrmoniul arhitectural sau patrimoniul deținut de muzee sau biblioteci ca resurse efective de învățare, dar și context pentru a motiva altfel copilul sau tânărul să învețe, să dezvolte un atașament mai puternic față de procesele educaționale. În al doilea rând, activitățile de educație non-formală se realizează adesea folosind tehnici specifice zonei artistice sau valorificând bagajul cultural pentru a dezvolta anumite abilități sau atitudini. Am lăsat la final însă beneficiul care mie mi se pare cel mai important, și anume cel de sensibilizare culturală și dezvoltare a capacității de exprimare prin mijloace artistice. Știu că atunci când spun asta, sunt nedreaptă față de celelalte tipuri de beneficii și rezultate pe care cultura în școală le poate avea, dar o fac conștient, pentru că mi se pare că este genul de impact care ne scapă adesea, tocmai pentru că, din păcate, arta are încă la noi un statut foarte scăzut. Or, arta și patrimoniul mi se par esențiale pentru o viață de calitate, și când zic asta nu mă refer la o viața îmbelșugată, nu cred că relația care contează este dintre expresia artistică sau patrimoniu și puterea financiară, ci o viață plină, cu experiențe semnificative, care îți permit să cunoști realitatea în toată complexitatea ei, prin sunet, imagine, mișcare, manualitate, să îți cunoști trecutul, să te exprimi cât mai aproape de ceea ce ești și ceea ce simți, să dezvolți relații pașnice cu alți oameni și să rezolvi conflictele prin puterea cuvântului, nu prin violență. Cred în puterea artei de a ne ajuta să devenim oameni mai buni și să avem o viață mai bună. Cum ne propunem să punem presiune pe autorități pentru a lua în calcul această direcție? Prin derularea unei campanii de conștientizare cu privire la beneficiile culturii în educație în primele luni ale lui 2016, prin promovarea unor experiențe de calitate în domeniu, din care credem că se pot prelua anumite idei importante despre nevoia de susținere publică financiară, și printr-un set de recomandări de politică publică punctuale pentru programe de susținere a culturii în educație naționale și locale. 
 
Cum s-au derulat cursurile de formare profesională și ce și-au propus acestea? Cui s-au adresat și ce rezultate ați avut?  
Am avut parte de un interes foarte mare din parte cadrelor didactice și operatorilor culturali. Am primit aproape 800 de inscrieri pentru cele 200 de locuri, în condițiile în care promovarea a fost realizată cu resurse puține, nu am avut cum să dezvoltăm o campanie prea amplă. Dar oamenii au aflat și și-au dorit să participe. Cred că au fost niște experiențe reușite, în urma cărora au plecat nu doar cu informații noi, ci și cu o mai bună înțelegere a valorii lucrurilor pe care le realizează, un sentiment de a aparține unei comunități de practicieni cu preocupări comune și noi contacte. 
În urma formărilor (dar și a întâlnirilor Cultura în educație) au rezultat noi colaborări, rezultat de care noi suntem cel mai mândri. Ca informații, formările s-au centrat pe ideea de a cunoaște cum lucrează și care sunt reperele partenerilor școală sau artist/organizație culturală, care sunt condițiile realizării unor parteneriate eficiente și alte elemente de cadrul de reglementare, de la poltiici culturale și educaționale, la legi specifice și oportunități de finanțare. Ultimele două formări au lucrat efectiv cu echipe format dintr-un cadru didactic și un profesionist în domeniul culturii, îndrumați să dezvolte o idee de proiect comună. A ieșit foarte bine. 
 
Știu că vă propunți să realizați și studii privind potențialul culturii în educația din România sau în educație în general. Spune-mi ce intenționați să analizați mai exact și dacă aveți deja niște informații/statistici legate de asta?
Le vom lansa în ianuarie și în aprilie, cu ocazia conferinței pe care o vom organiza. Aș vrea să păstrez ideile principale pentru aceste momente, dar vă pot spune care sunt temele pe care le abordăm: practici ale ONG-urilor în domeniul culturii în educație din perspectiva finanțării, sustenabilității și complexității colaborărilor angajate; programe, instituții și rețele de suport pentru artă și patrimoniu valorificat în context școlar - naționale și regionale din Europa; modul în care se pot stabili parteneriate între școli și reprezentanți ai mediului cultural ținând cont de cadrul legislativ în care operează școlile și de conținutul curriculumului național; modul de raportare al cadrelor didactice la activitățile realizate în colaborare cu artiști și organizații culturale prin prisma specificului educației formale.
 
Ce propune și presupune proiectul Publicul Viitorului?
Publicul viitorului a fost un proiect integrat programului Susține cultura în educație și finanțat de ARCUB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București. În plus față de cele prezentate mai sus, am susținut o serie de activități cultural-educaționale în parteneriat cu școli din oraș. Propunerile și realizarea efectivă aparțin artistelor și managerilor culturali Delia Popa, Katia Pascariu, Mihaela Michailov, Iulia Iordan, Raluca Bem Neamu, Aurora Kiraly, Valentina Bâcu, Maria Cosmina Dragomir și Mădălina Gheorghe-Tănase. Ele au lucrat cu profesori din școli bucureștene și au explorat diverse instrumente și moduri de a aduce arta și patrimoniul mai aproape de copii și tineri prin școală.  Profesoarele cu care au colaborat sunt: Teodora Vișineanu (Colegiul Național „Matei Basarab”), Irina Cangeopol (Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”), Mihaela Petre (Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes”), Mădălina Sava și Cristina Șerban (Școala Gimnazială nr. 5 „Corneliu Popescu“), Alina Surdan (Școala Gimnazială nr. 79). După cum se vede, o echipă integral feminină!
 
Cum este finanțat proiectul și cun vă propuneți să îi asigurați continuitatea?
Proiectul Susține cultura în educație este finanțat în principal din Fondul ONG, Granturile SEE în România, un program administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Trebuie să spun că experiența acestei finanțări a fost una extrem de pozitivă, am simțit în fiecare moment că noi și finanțatorul suntem în aceeași echipă, că avem parte de sprijin să înțelegem sensul procedurilor necesare unei cheltuiri responsabile a fondurilor și de flexibilitate pentru a adapta partea administrativă la viața, uneori imprevizibilă, a proiectului. A doua parte a fondurilor a venit din partea ARCUB, care prin proiectul Publicul viitorului a ajutat să asigurăm o partea a cofinanțării Susține cultura în educație, dar și să ne extindem, prin realizarea activităților cultural-educaționale cu școli bucureștene. Pentru 2016 am reușit să obținem un nou grant, de data asta de la AFCN, pentru o continuare pe zona de patrimoniu material în educație, ocazie cu care vom dezvolta o serie de sugestii metodologice de utilizare a muzeelor și patrimoniului arhitectural în predarea altor materii. Ne dorim să continuăm însă programul ca o abordare macro, transdisciplinară, pentru că ni se pare că funcția noastră, ca organizație de politici culturale, este tocmai de a conecta practicile cu cercetarea și reglementările, de a fi antreprenori de politici publice, de a lega fire și a a face vizibile conexiuni și diferențe. Transpunem în munca noastră ceea ce apreciem și la creația artistică, și anume faptul că ilustrăm procese de lucru și formulăm idei noi care ne ajută să cunoaștem realitatea și să o schimbăm în bine. Cred că în 2016 ne vom diversifica și sursele de venit, nu ne mai putem baza doar pe finanțări nerambursabile.