The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Centenarul femeilor din arta romanească: peste 850 de artiste femei

News / 02 Noi 2017 / INSTITUTE.RO
  • Centenarul femeilor din arta romanească: peste 850 de artiste femei
  • Centenarul femeilor din arta romanească: peste 850 de artiste femeiHedda Sterne // Feminine character
  • Centenarul femeilor din arta romanească: peste 850 de artiste femeiPuia-Hortensia Masichevici // Blocuri noi // 1959
1/3
Acesta este un proiect compus, constând într-o expoziție-cercetare, dezbatere, masă rotundă și publicație, produs de PostModernism Museum, beneficiind de co-finanțare din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale și de parteneriate strategice cu Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Municipiului București și Muzeul de Artă Brașov.

Programul cuprinde:

Dezbatere - vineri 3 noiembrie, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Șuțu (Bd. Ion C. Bratianu nr. 2, București). Invitați vorbitori: Alin Ciupală, Angelica Iacob, Cosmin Năsui, Victor Samartinean, Cristian Vasile

Expoziție - 8 noiembrie 2017 - 28 februarie 2018, la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului National Brukenthal (Str. Tribunei nr. 6, Sibiu). Curator: Cosmin Năsui, co-curator: Robert Ștrebeli, din partea Muzeului Național Brukenthal

Masa rotundă - 26 noiembrie , la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal (Str. Tribunei nr. 6, Sibiu). Masa rotundă are loc cu ocazia lansării Centenarului României la Muzeul Național Brukenthal.

Lansare publicatie - la masa rotundă din 26 noiembrie 2017, Sibiu. Publicația conține o serie de studii și documentări dedicate cercetării „Centenarul femeilor din arta romanească”.

Expozitie cercetare
Vernisajul are loc miercuri 8 noiembrie 2017 la ora 14.00 la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Din martie 2018 este găzduită de Muzeul de Artă Brasov.

„Fenomenele culturale și artistice au cunoscut încă de la începutul secolului XX o largă participare artistică nu doar din partea barbaților, ci și a femeilor. Absența remarcării și creditării rolului acestora a întarziat aproape mai bine de un secol, din pricina societăților patriarhale cu o puternică influență machistă. Recuperarea istorică a prezențelor feminine și a rolului lor a depășit faza activistă a feminismului și încearcă restabilirea firească a unor echilibre sociale și culturale de o mare importanță istorică.” - Cosmin Nasui, curator și istoric de artă.

„Expozitia își propune să prezinte strategia Muzeului de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal în documentarea creației artistice a zilelor noastre. De asemenea, cu acest prilej se dorește deschiderea unor noi căi de colaborare și crearea unei platforme de cercetare pentru colecțiile de artă contemporană și proiecția dezvoltării lor în viitor.” - Robert Ștrebeli, curator al Muzeului de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal

Expoziția-cercetare „Centenarul femeilor din arta romanească” este alcatuită din lucrări de artă originale, artefacte, memorabilia, cataloage, arhivă digitală, o serie de infografice care prezintă sub-temele cercetării și două proiecții video: una care cuprinde o generoasă selecție de interviuri video cu artiste contemporane și o altă care derulează o amplă arhivă de imagini cu opere de artă realizate de artiste femei în perioada centenarului.

Expoziția include lucrări de artă de la peste treizeci de artiste: Cecilia Cutescu-Stork (1879-1969), Elena Popea (1879-1941), Rodica Maniu (1890-1958), Milita Petrascu (1892-1976), Nutzi Acontz (1894-1957), Lucia Demetriade Bălăcescu (1895-1979), Margareta Sterian (1897-1992), Micaela Eleutheriade (1900-1982), Magdalena Rădulescu (1902-1983), Medi Wechsler Dinu (1909-2016), Hedda Sterne (1910-2011), Maria Gropa Sion (1910-1992), Sofia Uzum (1911-1988), Ana Iliut (1913-1991), Florica Cordescu (1913-1965), Elvira Micos (1914-2014), Wanda Sachelarie Vladimirescu (1916-2008), Puia Hortensia Masichevici (1917-2010), Lidia Mihaescu (1918), Alma Redlinger (1924-2017), Iulia Onita (1923-1987), Eva Cerbu (1924-2008), Vera Marcu, (1924), Olga Smolenschi (1924-2012), Clarette Wachtel (1926-2011), Geta Bratescu (n. 1926), Lia Szasz (1928-2006), Cornelia Danet (1929-2015), Doina Lie (1929), Xenia Eraclide Vreme (1930-2007), Georgeta Naparus (1930-1997), Anamaria Smigelschi (1938), Doina Simionescu (1947-2016), Marilena Murariu (1954), Marilena Preda Sanc (1955) și interviuri video de la artiste contemporane: Marilena Murariu, Aurora Kiraly, Ioana Sisea, Alina Marinescu, Bianca Mann, Cristina Joia, Otilia Cadar, Carmen Acsinte, Zamfira Birzu, Iuliana Vilsan, Cristina Russu, Lea Rasovszky, Ioana Ciocan, Cristina Dragomir, Mirela Traistaru, Loredana Bruma, Mihalea Vezentan, Patricia Teodorescu, Ana Catalina Gubandru, Marilena Preda-Sanc.
Latura inedită a expozitiei este prezentarea, ca index și ca arhivă digitală, a peste 850 de artiste din România, dintre care unele mai putin cunoscute, din cauza faptului că nu au beneficiat încă de recuperare și reevaluare istorică.

Lucrările din expoziție fac parte din colecția Muzeului de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal, Colectia George Șerban și Năsui Collection & Gallery. Itinerarea la Muzeul de Artă Brașov în 2018 va aduce expoziției lucrări din colecția acestuia.
Expoziția „Centenarul femeilor din arta romanească” de la Muzeul Național Brukenthal este realizată în cadrul programului „Invitați la Muzeul de Artă Contemporană” și face parte din Agenda culturală a aniversării Bicentenarului Brukenthal 2017. De asemenea, expozitia marchează și lansarea programului național al Centenarului.


Dezbatere
Vineri, 3 noiembrie 2017, are loc dezbaterea „Centenarul femeilor din arta romaneasca” la Muzeul Municipiului București - Palatul Șuțu, având ca invitați istorici și cercetători: Alin Ciupală, Angelica Iacob, Cosmin Năsui, Victor Samartinean, Cristian Vasile. Aceștia vor prezenta studii și analizele personale istorice, antropologice și de istoria artei ale componenței feminine în arta romanească, cu focus pe diferite perioade istorice ale Centenarului.

Angelica Iacob - „Moștenirea Ceciliei Cutescu-Storck”
Dr. Alin Ciupală - „Primul Război Mondial la genul feminin. Femei, feminism, emancipare”
Cosmin Năsui - „Femei artiste în comunism”
Victor Samartinean - „Artistele și grafica militantă: analiză cantitativă a prezenței și activității în cadrul revistei de satiră și umor „Urzica” (1949-1965)”
Cristian Vasile - „Femeia - artist (de stat) în România comunistă. Câteva considerații”

Masa rotunda cu ocazia lansării Centenarului Romaniei
Marti 28 noiembrie 2017, cu ocazia lansării programului național al Centenarului, are loc masa rotundă cu tema „Centenarul femeilor din arta românească” la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Această masă rotundă îi are ca invitați pe Iulia Mesea, Cosmin Năsui, Radu Popica, Victor Samartinean, Robert Ștrebeli.

Publicatia
Publicația „Centenarul femeilor din arta romanească”, în curs de apariție la editura PostModernism Museum, 2017, ISBN 978-606-93751-8-1, este alcătuită din studiile autorilor: Adrian Buga, Alin Ciupală, Marian Constantin, Iulia Mesea, Cosmin Năsui, Cristian Vasile, Victor Samartinean, un studiu inedit de Yvonne Hasan (1925-2016), nepublicat până acum, acompaniate de reproducerile lucrărilor de artă realizate de artiste. De asemenea, publicația contine un index de peste 850 de nume de artiste și o secțiune de bibliografie.

Itinerare si noi studii dedicate
Proiectul expozitional va fi itinerat la Muzeul de Artă Brașov, începând cu luna martie 2018, unde se va organiza o secțiune dedicată artistelor brașovene sau reprezentate în colecția muzeului. De asemenea, odată cu această itinerare, va exista o serie nouă de studii ale unor autori și cercetători ce vor fi comunicați cu această ocazie.