The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

 
 

SELFIE AUTOMATON ȘI MENAJERIA DORINȚELOR

Interviu / 18 Mar 2016 / Maria Neneciu
  • SELFIE AUTOMATON ȘI MENAJERIA DORINȚELOR
  • SELFIE AUTOMATON ȘI MENAJERIA DORINȚELOR
  • SELFIE AUTOMATON ȘI MENAJERIA DORINȚELOR
  • SELFIE AUTOMATON ȘI MENAJERIA DORINȚELOR
  • SELFIE AUTOMATON ȘI MENAJERIA DORINȚELOR
  • SELFIE AUTOMATON ȘI MENAJERIA DORINȚELOR
1/6
Alejandro Aravena, directorul artistic al Bienalei de la Veneția (28 mai- 27 noiembrie) a indicat tema celei de-a 15-a ediţii intitulată „Reporting from the Front” (reportaj de pe front). Aceasta aduce în discuţie problemele cu care se confruntă creaţia de arhitectură: „ Există multe bătălii de câştigat şi multe graniţe care trebuie extinse pentru a putea îmbunătăţi calitatea construcţiilor şi astfel calitatea vieţii oamenilor. Sunt tot mai multe persoane în lume care caută un loc decent de trai, iar condiţiile pentru a atinge acest scop se fac, pe zi ce trece, tot mai grele. Orice încercare de a depăşi aspectele comerciale întâlneşte mereu o puternică rezistenţă în inerţia realităţii, şi orice efort direcţionat înspre rezolvarea acestor chestiuni semnificative, se loveşte de o tot mai mare complexitate a lumii. Cu toate acestea, faţă de confruntările belice în care nimeni nu câştigă şi care sunt învăluite într-o atmosferă de înfrângere, pe frontul mediului edificat se respiră un aer de vitalitate întrucât arhitectura înseamnă privirea realităţii în mod constructiv”, declara Alejandro Aravena, directorul artistic al Bienalei de anul acesta, care se conturează deja ca o ediție cu un puternic mesaj social.

În urma concursului de proiecte organizat anul acesta, România va fi reprezentată la această ediție a Bienalei prin proiectul SELFIE AUTOMATON ȘI MENAJERIA DORINȚELOR, un proiect semnat de Bucșa Tiberiu, Gal Orsolya, Stathis Markopoulos, Adrian Arama, Oana Matei și Andrei Durloi, un proiect ce își propune să chestioneaze raportul individului în cadrul sistemului și care propune realizarea a 6 automate mecanice -3 pentru pavilionul mare, două pentru spațiul ICR, dar și un teatru nomad, care se va plimba pe străzile Veneției și va deveni astfel și un instrument de comunicare a expoziției. Fiecare dintre aceste automate este alcătuit după un scenariu distinct, toate având însă un anumit grad de interactivitate, propunând astfel vizitatorului un dublu-rol- atât de observator participant, dar și de subiect al analizei.
 
Am vrut să stăm de vorbă cu autorii acestui proiect despre cum s-a coagulat echipa multidisciplinară din spatele lui (alcătuită din arhitecți, maestru păpușar și graficieni), despre așteptările lor de la această Bienală, dar și despre istoria și simbolistica automatelor, care devin în cazul acestui proiect o formă de limbaj. 
 
Cum s-a născut ideea proiectului și cât a durat rafinarea acesteia?  
 
Poate că ideea a fost mai curând o acumulare, în timp, cu referințe din mai multe direcții, de la întâlnirea cu “presepi” - urile italiene, un soi de machete la limita kitch-ului, care exemplifică scene religioase dar și situații banale de viață (cu personaje miniaturale care execută mișcări repetitive), până la contactul cu lumea teatrului de păpuși și a spectacolului, în toate variațiunile sale.
 
Punctul de pornire a apărut, așadar, pe dos. Am descoperit o modalitate, automatele, de a comunica un mesaj. Căutarea, în continuare, a fost în direcția unui “circus mundi”. Și a durat, aveți dreptate, mult.

Povestește-mi, pe scurt, conceptul proiectului vostru și elementele care vor fi dezvoltate pentru această expoziție.
 
M-aș feri de termenul “concept”. A fost atât de frământat încât și-a pierdut conturul. 
 
Miza a fost să stârnim întrebări legate de caracterul (lacom sau modest), poziția (laolaltă sau de la distanță) sau rolul (activ sau pasiv) fiecăruia (inclusiv arhitect) în ceea ce numim generic și superficial, “sistemul”, și în acelasi sens, să clătinăm uzuala alcătuire: “ei”, în raport cu “noi”.
 
Cum ați ales folosirea automatelor și a tehnologiilor tradiționale și mai ales de ce? La ce devin ele o metaforă?  
 
Automatele au o istorie fascinantă. Au fost, în același timp, produse pentru divertisment (în special pentru aristocrația secolului XVIII) sau publicitate (la început de secol XX, în vitrinele din Berlin sau Manhattan), șarlatanii (Jucătorul de șah turc) sau baze pentru inovații științifice (de la “Cântărețul la flaut” la războiul de țesut). 
 
Ce ne-a atras, însă, atenția, este faptul că pe cât sunt de fascinante, mai ales în momentul când se pun în mișcare, pe atât de limitate, repetitive și predefinite rămân, în realitate. 
 
Obiecte manufacturate, de multe ori unicat, automatele sunt precursoarele automatizării. Cred ca o astfel de problematizare ne-a tentat, de la particular la înțelegerea în masă, și nu una nostalgică (“mesteșuguri tradiționale”).
 
De pe ce front raportează proiectul vostru și cui?  
 
De pe frontul de zi cu zi, despre luptele personale, confruntările uzuale, compromisurile inevitabile, comfortul distanței.
Despre micile revoluții personale în schimbul marilor războaie.
 
Cum se reflectă arhitectura, profesia de arhitect sau rolul arhitecturii în proiectul vostru? Și care este legătura acestora cu tema manipulării?  
 
Am țintit arhitectul, dar fără a-i alcătui portretul. L-am dezasamblat pe componente, și lăsăm vizitatorul să le reasambleze: puțină trufie, un dram de lăcomie, poate și umilință sau un pumn în masă?  
 
Suntem invitați să “interacționăm” cu mecanismele, dar acțiunea se reduce la a pune în mișcare. Nu e o interacțiune reală, pentru că nu implică reciprocitate – scenariul este predefinit și imposibil de influențat. În acest caz. Nu și în realitate.
 
Povestește-mi mai multe despre interactivitatea acestor instalații.
 
Vizitatorul este indispensabil. El este dinamul, receptorul, dar și componentă a spectacolului. În același timp. El pune în mișcare și face posibilă funcționarea mecanismelor (scenariilor), prin acțiunea proprie, pentru ca tot el, să devină ținta sau rotița anonimă a acestora.
 
Cum ați primit vestea câștigării competiției și ce așteptări aveți de la această prezență în cadrul Bienalei? Ce provocări credeți că va ridica ea?
 
Cu bucurie și puțină surprindere. 
Așteptări? Mai curând curiozitate, legată de felul în care va fi receptată expoziția.
Sperăm că la fața locului (vom rămâne, cel puțin o lună după deschidere, ca și custozi) nu va fi nevoie să dăm lămuriri. Pentru că, de obicei, un spectacol reușit nu ar trebui să necesite explicații, nici manual de utilizare a sensurilor.
 
Cum s-a coagulat echipa din spatele acestui proiect?  
 
Firesc. Relațiile de funcționare împreună existau, deja, în forme diferite.
Aportul nu a fost separat pe bresle – arhitect / grafician / păpușar – nici pe vârste – suntem 3 generații. Rolurile s-au suprapus, deciziile s-au luat împreună, cu multe polemici sănătoase. 
 
Ouă de aur, comisii, oglinzi false, peștișori fermecați, dorințe menajate și selfie-uri. Care vă doriți să fie impactul expoziției asupra vizitatorilor și cum sperați să fie ea primită în raport cu celelalte pavilioane naționale?
 
Dacă fiecare vizitator pleacă din expoziție cu cel puțin o întrebare, dacă aceasta întrebare persistă, și eventual generează și o atitudine, cred că ne-am atins scopul.